Ambasadorul Spaniei, vizită în Catedralele din Argeş

0



La invitația Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, o delegație a Ambasadei Spaniei condusă de ES domnul Manuel Larrotcha Parada, ambasadorul Spaniei în România, a realizat la finalul săptămânii trecute o vizită în cuprinsul Eparhiei.


Din această delegație a făcut parte și domnul Petre Roman, fost prim-ministru al României. Vizita oficială a început în orașul Mioveni, unde Excelența Sa a vizitat Catedrala ,,Sf. Ap. Petru și Pavel”. Aici oaspeţii l-au avut gazdă şi pe primaul Mioveniului, ion Geprgescu. Delegația a ajuns apoi și în orașul Curtea de Argeș unde înalții oaspeți au rămas impresionați de vechea Biserică Domnească, ctitoria domnitorului Basarab I și a fiului acestuia Nicolae Alexandru Basarab. Vizita a continuat la vechea Catedrala Arhiepiscopală construită de Sf. Neagoe Vodă Basarab, precum și la noua Catedrală Arhiepiscopală cu hramurile Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil și Sf. Mc. Filoteea, care are rol și de necropolă regală. Din orașul regal, delegația condusă de E.S. Domnul Manuel Larrotcha Parada a ajuns la mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul-Antonești, iar în final la Barajul Vidraru.
Director pentru dezarmare internaţională
Diplomat de carieră, ambasadorul Spaniei în România a apreciat valorile istorice și spirituale pe care le deține județul Argeș, considerând că acestea sunt o emblemă a românilor în contextual European în care ne aflăm. E.S. Domnul Manuel Larrotcha Parada S-a născut la Jaen (provincial Andaluzia) in 1956. Este licențiat in Drept. Și-a început cariera diplomatică în 1983, ocupând diverse posturi la reprezentanțele diplomatice ale Regatului Spaniei din Irak, Irlanda, Statele Unite ale Americii, Norvegia, Turcia. A funcționat ca director general pentru dezarmare internațională, director al diviziei pentru relații economice cu zona Asia-Pacific, director al diviziei Schengen și director general adjunct pentru problemele migrației în cadrul MAE spaniol. În 2012 obține funcția de ambasador, fiind trimis să conducă misiunile diplomatice ale țării sale din Kazahstan, Kirghizstan și Tadjikistan. Din 2015 până în 2018 se întoarce în Ministerul de Externe spaniol, ca ambasador special pentru Asia centrală. In octombrie 2018 i se încredințează funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Regatului Spaniei la București. S.M.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.