Promovarea în Liga 3, ediția 2021-2022, se va decide în acest week-end, iar în cărţi se află şi echipa argeşeană Real Bradu.
Astfel, din cauza pandemiei, fotbalul amator a stat în ultimul an, aşa că Federația Română de Fotbal a fost nevoită să schimbe regulamentul pentru ca, totuși, să se joace și la acest nivel, iar echipele campioane județene să aibă posibilitatea de a accede în al treilea eșalon. Astfel, FRF a decis să schimbe sistemul competițional în Liga 3 cu patru etape înainte de final, în așa fel încât nicio echipă să nu mai retrogradeze direct. Cele mai slabe 21 de echipe clasate, cele care normal ar fi trebuit să pice în Liga 4 (locurile 10 și 9 și cel mai slab loc 8 din toate cele zece serii), au fost puse să joace câte un meci de baraj, în dublă manșă, pentru a se menține în Liga 3. Acestea vor întâlni 21 de campioane județene calificate după un prim baraj disputat într-o manșă.Fiindcă doar 24 de județe au organizat Liga 4 în condițiile impuse de federație (un miniturneu în decurs de mai puțin de o lună, cu cel puțin 4 echipe și câte 7 jocuri de fiecare), 18 s-au calificat automat în al doilea baraj, iar șase, ghinioniste, au fost puse să joace, conform unei trageri la sorți. Dinamo Bacău, Petrolul 95 Ploiești și Real Bradu, reprezentantele județelor Bacău, Prahova și Argeș, au trecut, în primul baraj, de Academia de Fotbal Viitorul Cluj (Cluj), FC Avrig (Sibiu), respectiv Victoria Carei (Satu Mare). Ulterior, FRF a împărțit cluburile în șapte regiuni, pe baza criteriului geografic, și a decis cele 21 de jocuri din barajul de promovare/menținere în Liga 3. Meciurile se dispută în dublă manşă, pe 16 mai a avut loc turul şi pe 23 mai returul.
Meciurile tur din etapa a doua a barajului de promovare/menținere în Liga 3:
Regiunea 4:
⚽CS Balotești – Real Bradu 0-2 Bogdan Naciu (12), Radu Pavaluță (73)
⚽Concordia Chiajna 2 – ACSM Codlea 3-1 Ovidiu Marin (25), Cătălin Cocoș (70), Ionuț Constantin (90) / Vasile Oprea (85)
⚽AFC Băbeni – Kids Tâmpa Brașov 3-4 Laurențiu Cazan (18), Cristian Gulea (45+1), Silviu Drăghia (48) / Nicolas Antone (37), Andrei Mureșan (50), Tudor Tenică (90), Mihai Moroie (90+3). S.M