Durere fără margini ieri, la Mihăeşti, acolo unde au fost conduşi pe ultimul drum Ramona Stricatu de 38 de ani şi fiul ei Nicuşor Brumaru, de 15 ani. Cei doi au fost ucişi cu sânge rece de Irinel Ciobanu, de 44 de ani, fostul concubin al femeii. Ieri, la înmormântarea celor doi a plâns şi cerul…Mama şi fiul îşi vor dormi somnul de veci în acelaşi mormânt.
Ploua necontenit atunci când cortegiul care însoţea cele două sicire a ajuns la biserică. Mulţi oameni au dorit să-i conducă pe ultimul drum pe mama şi fiul ucişi, duminică, la biserica unde a fost oficiată slujba înmormântării. La funeralii au participat chiar şi oameni care nu-i cunoşteau ce pe cei doi, dar au aflat despre tragedie. Circa 200 de persoane au fost la înmormântarea Ramonei Stricatu şi a fiului ei Nicuşor Brumaru, iar obrajii oamenilor nu s-au uscat. A plâns şi cerul de durere.
Criminalul merita să moară!
„Băieţelul meu, unde pleci, cui mă laşi, nu te mai văd niciodată! Ia-mă şi pe mine, nu mai vreau să trăiesc, vreau să vin cu tine băiatule!!!”, erau cuvintele pe care le repeta încontinuu tatăl micuţului omorât duminică în faţa bisericii din centrul comunei Mihăeşti, de fostul concubin al mamei sale, şi ea omorâtă de acelaşi individ în acelaşi loc. „Criminalul ăla trăieşte, iar ei doi sunt morţi. Ce chinuită a fost femeia asta, acum era şi ea bine, că stătea cu omul ăsta de la noi din sat, iar el o iubea ca pe ochii din cap. Criminalul ăla merita să moară şi el, nu să trăiască şi Ramona şi copilul în pământ”, spune o femeie din Mihăeşti.
Candele aprinse pe locul unde au fost ucişi
Înmormântarea a fost oficiată de un sobor de preoţi printre care s-a aflat şi fostul protopop de Muscel, Eugeniu Matei. Înmormântarea a avut loc la biserica unde Ramona şi Nicuşor au fost omorâţi. Candelele ardeau pe locurile unde Irinel Ciobanu i-a omorât pe cei doi.
„Aici a murit sora mea şi copilaşul, aici şi-au dat ultima suflare, nenorocitul ăla mi-a omorât surioara. El trăieşte şi ei o să putrezească! De ce nu a crezut-o nimeni când spunea că o să o omoare. A zis şi la televizor el că o omoară, de ce nu a crezut nimeni, au stat să facă fapta. Mi-a omorât şi nepoţelul, cu el ce a avut, ce a făcut copilaşul ăla?”, spunea fratele Ramonei Stricatu.
Plângea şi cerul…
Slujba a fost oficiată în faţa bisericii, pentru că numărul mare de oameni veniţi după cei doi nu ar fi putut intra în biserică. Curtea bisericii s-a umplut de oameni, iar picăturile ce cădeau din cer, nu i-au îndepărtat pe oameni.„Plouă că le-a părut rău că au murit. Ce credeţi. Abia era şi ea fericită şi uite necaz. I-a făcut băiatul ăsta cu care era ea un cavou frumos, dar la ce o mai ajută pe ea, s-a dus, şi băieţelul la fel. Păcat de ei”, spune un sătean. După o slujbă care a durat mai bine de o oră, cei doi, mamă şi fiu, au fost duşi în cimitirul bisericii, acolo unde-şi vor dormi somnul de veci, împreună. Dumnezeu să-i odihnească-n pace! B.Radu