Adjunctul șefului Poliției Mioveni, comisarul șef Marius Aioanei a demisionat. Acesta a fost plasat sub control judiciar, fiind anchetat de DNA. M.S.
Procurorii îl acuză că în timp ce deținea funcția amintită, a fost administratorul a două societăți comerciale de a căror bună funcționare se ocupa. Imediat după ce a ieșit de la audieri, ofițerul și-a trimis avocatul la IPJ Argeș unde a fost depusă cererea de încetare a raporturilor de muncă, aceasta fiindu-i aprobată.
Iată mai jos comunicatul de presă, integral, remis de DNA:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Pitești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 20 mai 2021, față de inculpatul AIOANEI MARIUS OVIDIU, comisar de poliție, adjunct al șefului Poliției orașului Mioveni din cadrul I.P.J. Argeș, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada ianuarie 2017- mai 2021, inculpatul Aioanei Marius Ovidiu, în calitate de ofițer de poliție și ulterior adjunct al șefului Poliției orașului Mioveni din cadrul I.P.J. Argeș, s-a implicat, în mod direct, în activitatea economică a două firme, acționând în numele acestora ca un administrator în fapt, desfășurând, astfel, acte de comerț. Aceste activități erau incompatibile cu funcția deținută, respectiv cu statutul de ofițer de poliție.
Concret, inculpatul reprezenta societățile comerciale la încheierea unor contracte, se ocupa de achizițiile de bunuri și servicii, de onorarea comenzilor către clienți, stabilea prețurile de achiziție; negocia contractele de livrări și achiziții, plata facturilor fiscale, ținea evidența camerelor închiriate și rezervate prin intermediul aplicației booking.com, a comenzilor și plăților efectuate către agenții economici și negocia prețurile acestora, dispunea plata drepturilor salariale cuvenite angajaților etc.
Pe lângă aceste activități, ofițerul de poliție s-a ocupat și de promovarea pe rețelele de socializare a afacerilor pe care le controla.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații, între care:
– să nu părăsească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,
– să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
– să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta.
Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Inculpatului Aioanei Marius Ovidiu i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Anterior, în aceeași zi, procurorii anticorupție, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au efectuat percheziții domiciliare în șase locații situate pe raza județului Argeș, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.