A devenit deja o tradiție, ca în fiecare an, administrația locală din Mioveni, împreună cu societatea civilă și alături de o serie de parteneri locali și județeni să deruleze campanii de ecologizare a unor zone verzi și cursuri de apă de pe raza orașului Mioveni.
Pe 5 iunie , Ziua Mondială a Mediului va fi marcată printr-o nouă acțiune de colectare a deșeurilor din natură, în cadrul proiectului “Argeșul Curat” demarat de ADI Servsal. Sub coordonarea echipelor din cadrul Primăriei Mioveni se vor organiza acţiuni de ecologizare în mai multe zone verzi din oraș, accent punându-se pe malurile Râului Argeșel și zona Pădurii Făget. Pentru ca rezultatul acțiunii să fie unul de impact, voluntarii sunt aşteptaţi să participe în număr cât mai mare. Sâmbătă dimineață, pe 5 iunie, aceștia sunt așteptați la Primăria oraşului Mioveni, în intervalul 08.30 – 09.00, după care echipele vor merge în zonele desemnate pentru ecologizare. Participanții vor avea la dispoziţie mănuşi de protecție şi saci de plastic din partea Primăriei, iar S.C. Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni SRL va asigura suportul logistic și transportul deşeurilor colectate. Cei care doresc să se înscrie în această campanie pot obţine relaţii suplimentare de la reprezentanţii Biroului Protecţia Mediului din Primăria Mioveni sau la numerele de telefon 0348/455.444 (interior 111). S. M.