Un piteştean a provocat sâmbătă, două accidente, la câteva minute distanţă, după ce a urcat băut la volan. Bărbatul, în vârstă de 55 de ani, conducea un Nissan când a lovit un autoturism care circula pe breteaua care duce spre Mioveni, DN73 E. Era vorba de o tamponare ce putea fi rezolvată fără probleme, pe cale amiabilă. În loc să rezolve problema, piteşteanul s-a luat la ceartă şi înjurându-l pe celălalt şofer implicat, şi-a văzut de drum. Câţiva kilometri mai departe, a lovit o altă maşină. În acest caz două persoane au fost rănite. Conducătorul vinovat, nu a putut să mai plece, ca în primul caz. Ieri bărbatul a fost găsit spânzurat în locuința lui. S-a sinucis din cauza problemelor pe care le avea.
Accidentul a avut loc la Mărăcineni, pe DN 73. Din primele verificări efectuate de poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş s-a stabilit că, Petrişor I. de 55 de ani, din Piteşti, care conducea un Nissan pe DN 73, dinspre Mioveni către Piteşti, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a lovit parapetul ce desparte sensurile de mers şi a intrat în coliziune cu un Renault, condus regulamentar, în aceeaşi direcţie , de Mihai P. un bărbat de 24 de ani, din Mărăcineni. În urma impactului, şoferul Renaultului şi soţia acestuia, care ocupa locul din dreapta, au fost răniţi fiind transportaţi la spital. În timp ce se aflau la faţa locului, la cercetări, oamenii legii au aflat că înainte cu câteva minute, Petrişor I. a fost protagonistul unui alt eveniment rutier.
S-a ales cu dosar penal
Acesta lovise o maşina în timp ce se îndrepta dinspre Mioveni către DN 73. Bărbatul a avariat un Volkswagen condus regulamentar de Mihai H. de 29 de ani, din Mioveni. A oprit imediat după impact, dar în loc să rezolve tamponarea pe cale amiabilă, s-a luat la ceartă cu tânărul şofer pe care l-a în înjurat, apoi a urcat la volan şi a plecat mai departe. Oamenii legii şi-au dat repede seama, ce a provocat lanţul de întâmplări neprevăzute pentru Perişor I. Bărbatul era băut! În urma testării cu aparatul etilotest, pentru bărbatul de 55 de ani, acesta a indicat o valoare de 0,84mg/l alcool pur în aerul expirat. „ În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs evenimentele”, precizează IPJ Argeş. Ieri după-amiază, Petrişor I. a fost găsit fără suflare în locuinţa lui. Cea care a făcut descoperirea este fiica bărbatului. Omul a lăsat un bilet prin care îşi cerea iertare apropiaţilor pe care i-a supărat. Bărbatul mai avea probleme cu legea, fiind supravegheat de Serviciul de Probaţiune Argeş, în urma unui alt dosar penal. M.Sandu Foto Info Trafic Pitești