Scenariile pentru unități de învățământ din Argeș

0

Noi decizii au fost luate luni, în ședinta Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, fiind aprobat scenariul de funcționare a unităților școlare din județul Argeș. M.S. 

Acesta este prevăzut în anexele Hotărârii Nr. 38 din data de 24.05.2021.

Localitățile (unde rata de incidență este mai mare de 1/1.000 de locuitori) în care activitățile școlare se vor desfășura în scenariul 2 sunt următoarele: Cepari, Nucșoara, Vulturești, Lerești, Cotmeana, Pietroșani, Valea Iașului, Budeasa, Sălătrucu, Arefu, Șuici, Bughea de Sus, Brăduleț, Priboieni, Dobrești, Dragoslavele și Țițești.

Scenariul 2 presupune participarea zilnică, cu prezență fizică, în unitățile de învățământ a tuturor preșcolarilor și a elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, precum și a elevilor din învățământul special, indiferent de clasă, cu respectarea tuturor normelor de protecție.

În toate celelalte localități din județul Argeș, participarea elevilor la activitățile școlare se va face conform scenariului 1, care prevede participarea fizică zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea tuturor normelor de protecție.

Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență de astăzi privind scenariile în care vor funcționa unitațile de învățământ a fost adoptată exclusiv în baza propunerilor formulate de către Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Argeș, de consiliile de administrație ale unităților de învățământ din județul Argeș, având în vedere rata incidenței cumulate la nivelul fiecărei localități, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Pentru mai multe informații, puteți accesa următorele link-uri:
https://ag.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/15/2021/05/38.pdf
https://ag.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/15/2021/05/Anexa-1-Scenariul-1-24.05.2021.pdf
https://ag.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/15/2021/05/Anexa-2-Scenariul-2-24.05.2021.pdf, a anunțat Cancelaria Prefectului Județul Argeș