Două permise reținute, în Pitești, pentru neacordare de prioritate pietonilor

1

Vineri, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au acționat pe raza municipiului Pitești și a localităților arondate, pentru prevenirea și combaterea evenimentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive, pentru respectarea regulilor în timpul condusului, dar și a celor referitoare la traversarea drumului, atât de către pietoni cât și de către conducătorii auto.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 68 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 15.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 2 permise de conducere și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.

Dintre sancțiunile aplicate, cele două permise de conducere au fost reținute pentru neacordarea priorității la trecerile pentru pietoni. De asemenea, 19 sancțiuni au fost aplicate ca urmare a încălcării regimului legal de viteză, 15 pentru neutilizarea centurii de sguranță, 10 pentru utilizarea telegonului mobil în timpul condusului, iar restul pentru alte abateri.

S. M.