Tentativă de viol, pe izlaz!

2

O femeie în vârstă de 42 de ani,  s-a luptat din răsputeri să scape din mâinile unui individ, de aceeași vârstă, ca voia să o violeze. Rănită, plină de vânătăi și zgârieturi, a cerut ajutor medical la dispensarul comunei Cuca acolo unde s-a petrecut totul. De rușine nu a spus ce a pățit. Abia după ce cadrele medicale au sesizat Poliția a ieșit totul la iveală. M.S.

În ziua de 03 iunie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tentativă de viol, și au reținut un bărbat de 42 de ani, din Cuca.

Din verificări s-a stabilit că în ziua de 11 mai a.c., în localitatea Cuca, bărbatul ar fi încercat să determine, prin constrângere, o femeie de 42 de ani, să întrețină raporturi sexuale.

 

Întâmplarea a avut loc pe izlazul comunal, acolo unde cei doi duseseră animalele la păscut. Bărbatul a început să trage de femei, iar ea s-a apărat. A urmat o luptă între cei doi, timp în are femeia a fost rănit. După ce a scăpat a avut nevoie de îngrijiri medicale și s-a dus la Dispensarul Cuca. În urma consultului, medicul și-a dat seama că este victima unei agresiuni și a sesizat poliția.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore. Vineri a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Împotriva bărbatului a fost luată măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Are interdicția de a se apropia de femeie.