Primul concert al verii 2021 a fost organizat la Mioveni!

0



Mioveniul a dat startul distracției în vara lui 2021, organizând primul concert al sezonului estival din Argeș. Este vorba despre recitalul susținut de Cleopatra Stratan și Edward Sanda, care a făcut parte din manifestările organizate cu ocazia Zilei Copilului. 


Acestea au fost initial programate chiar pe 1 iunie, la începutul săptămânii trecute, însă din cauza vremii au fost mutate pentur duminică, 6 iunie. Astfel, acum două zile, pe Platoul Casei de Cultură a Sindicatelor din Mioveni a avut loc un maraton al distracției, al jocului și bucuriei, condimentat pe parcursul întregii zile cu desene pe asfalt, vizionări de filme și desene animate, dans, muzică, mascote și personaje din povești, întreceri și demonstrații sportive, curse de mașinuțe și multe alte activități recreative. Seara s-a încheia cu un super concert dedicat copilăriei, susținut de Cleopatra Stratan și Edward Sanda. Ziua a început pentru cei mici, la ora 9.30 cu Desene pe asfalt, pe Str. Tudor Mușatescu și a continuat la ora 11.00, cu tradiționalul concurs Baby RallyCar. Între orele 10.00 – 12.00 au avut loc o serie de activități sportive (volei, tenis de masă, tenis de câmp, minifotbal, baschet, etc.), în parteneriat cu Asociația Sportivă a Liceului Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni. Tot cu această ocazie, în Sala de Conferință a Centrului Cultural Mioveni s-a ținut Cupa copilului la șah, în parteneriat cu CS Dacia 2012 Mioveni. Demonstrațiile sportive de Karate și Judo au continuat între orele 11.00 – 12.00 în parteneriat cu CS Dacia Mioveni 2012 și Asociația Club Sportiv Ashihara Karate Pitești pe scena din Centrul Civic. După ora 12:00 au început proiecțiile de desene animate pe ecran led cu filmele În căutarea lui Dory, Frozen, Incredibilii, Prințesa și broscoiul, Vaiana, Aladdin. După amiaza a continuat cu o întâlnire cu personaje de poveste/desene animate pe platoul din Centrul Civic, apoi de la ora 17:00 a început un spectacol muzical susținut de artiști de la Școala Populară de Arte și Meserii Pitești, Clubul Elevilor Mioveni, Trupele de dans ale Casei de Cultură a Sindicatelor Dacia Mioveni, Elevii Centrului Cultural Mioveni. Seara, de la ora 19:00 a avut loc concertul Cleopatrei Stratan, iar de la 20:00 cel al lui Edward Sanda. S.M.