Euro prin ochiul specialistului
Fost președinte al FC Argeș și CS Mioveni, actualmente Director al Sălii Sporturilor Pitești, Răzvan Tunaru a comentat pentru Curierul zilei cele două meciuri de marţi seară, dar și primele două partide din optimi, Ţara Galilor – Danemarca şi Italia – Austria, meciuri programate sâmbătă, de la ora 19.00 şi 22.00.
„Anglia – Cehia, un meci destul de echilibrat, care se putea termina şi la egalitate având în vedere ocaziile cehilor. Până la urmă este o victorie meritată a Angliei care a forţat exact cât a trebuit. Ambele merg mai departe în optimi. Croaţia – Scoţia, o partidă decisă de execuţia de excepţie a lui Modric. După golul 3 al Croaţiei s-a terminat joaca.
Dacă vor întâlni un adversar mai accesibil, croaţii pot ajunge destul de sus la acest turneu final. La Ţara Galilor – Danemarca, prima optime de la acest Euro, prevăd un duel echilibrat, cu un plus pentru danezi care şi-au revenit ca joc după începutul mai slab. Cred că Danemarca se va califica. Italia – Austria, cel de-al doilea meci din optimi are o favorită certă. Italia este cu două clase peste Austria prin ce a arătat până acum. La acest nivel, o clasă contează foarte mult…Cred că italienii pot câştiga acest Euro”. S.M.