Banca Naţională a României a arătat în raportul anual că cea mai falsificată monedă din România a fost în 2020 cea de 100 de RON potrivit hotnews.ro. Experţii BNR au expertizat aproximativ 4.000de bancnote false.
“Bancnota cu cel mai mare număr de falsuri înregistrate a fost cea de 100 lei, cu 3.154 bucăți (din care 334 bucăți capturate de poliție), urmată de bancnota de 50 lei, cu un număr de 388 de falsuri și bancnota de 10 lei, cu un număr de 247 falsuri”, se arată în document.
Din numărul total de bancnote false, 661 au fost capturate de poliție în cursul unor acțiuni specifice, înainte de a fi puse în circulație, iar 3 298 falsuri au fost depistate în circulație (cu 3,4 la sută mai puține decât în anul 2019).
Numărul de falsuri la 1 milion de bancnote autentice în circulație a fost de 2,3 bucăți, față de 2,1 bucăți în anul 2019. M.S.