O adolescentă, în vârstă de 17 ani, a ajuns la spital fiind victimă colaterală a unui accident în lanţ. Tânăra aştepta în staţia de maxi taxi de pe Calea Drăgăşani, din Piteşti, când un şofer a scăpat autoturismul de sub control şi a lovit două maşini parcate. Tânăra a fost prinsă între cele două autovehicule staţionate. M.S Foto C . Tudor
Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești s-a stabilit că un bărbat de 69 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe Calea Drăgășani din Pitești, din direcția Moșoaia către Pitești, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar fi pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu două autoturisme parcate regulamentar. În urma accidentului, o minoră de 17 ani, din Poiana Lacului, pieton, care se afla între cele două mașini parcate, a fost prinsă între acestea. Ulterior, a fost preluată de echipajele medicale și transportată la spital.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut, anunţă IPJ Argeş.