Pentru ultraj, amendat penal cu 30.000 lei!

0



A atacat o patrulă de polițiști și a fost condamnat definitiv pentru ultraj. Tânărul, în vârstă de 27 de ani, nu va face închisoare, ci va trebui să plătească o amendă penală şi daune morale. Prima instanță a dispus ca inculpatul să plătească o sumă rezonabilă, numai că, procurorii nemulțumiți de sentință, au declarat apel. Magistrații au majorat amenda astfel că, potrivit deciziei definitive, Ștefan Iulian O., din Curtea de Argeş, are de achitat aproximativ 30.000 lei.


Tânărul s-a ales cu dosar de ultraj după ce i-a ameninţat şi i-a lovit pe oamenii legii, la sfârşitul lunii mai 2020. Aproximativ 6 luni mai târziu, în noiembrie 2020, Judecătoria Curtea de Argeş a dispus ca Ştefan Iulian O. să plătească o amendă penală în valoare de 17.000 lei. Imediat după sentinţă, procurorii au declarat apel. Procesul s-a mutat la Curtea de Apel Piteşti, magistraţii dând sentinţa definitivă vineri. „Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, împotriva Sentinţei penale nr. 213 din 6.11.2020, pronunţate de Judecătoria Curtea de Argeş în dosarul nr. 2634/216/2020.

Desfiinţează în parte sentinţa şi, rejudecând: Descontopeşte pedeapsa rezultantă în pedepsele componente, înlăturând sporul. Majorează pedepsele aplicate inculpatului O. Ştefan-Iulian…”. Judecătorii au dispus ca tânărul să achite o amendă penală în valoare de 28.500 lei. Cei doi poliţişti pe care i-a lovit s-au constituit părţi civile în proces, iar instanţa îl obligă pe inculpat să achite câte 2.000 de lei fiecăruia dintre cei doi.

Asculta muzică la volum maxim
Iată ce a transmis IPJ Argeş la data la care a avut loc ultrajul: ”În seara zilei de 31 mai, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza municipiului, la un imobil se ascultă muzică la o intensitate ridicată, ceea ce a iscat o stare conflictuală, aspect prin care se tulbură liniștea publică. La locul indicat s-a deplasat un echipaj mixt de ordine și siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, care i-a solicitat bărbatului care a generat situația să se legitimeze și să înceteze să asculte muzică la un volum mare.

Cu ocazia intervenției, bărbatul de 27 de ani, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, a refuzat să dea relații pentru stabilirea identității și a devenit agresiv, adresând injurii, amenințări și lovind pe unul dintre polițiști. Bărbatul a fost imobilizat și condus la sediul poliției, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, fiind sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș”. M.S.