Cum sunt numerotate cârligele

0

~ Curiozităţi pescăreşti ~



Pentru a ușură treaba pescarilor atunci când vine vorba de alegerea mărimii cârligelor, cineva (probabil tot un pescar!) a inventat un sistem de numerotare simplu și foarte ușor de reținut.


Acest sistem începe numerotarea de la numărul 32 (cel mai mic cârlig existent) și se duce până la numărul 20/0 (cel mai mare – lung cam cât palma unui bărbat matur). Numerotarea s-a oprit la aceasta cifră pentru că dacă se ducea mai mult vorbeam deja de ancore pentru vapoare!.

După cum ziceam mai sus sistemul e foarte simplu: pentru cârligele care au 0 după prima cifră mărimea fizică crește odată cu numărul (adică un cârlig 2/0 va fi mai mare ca dimensiuni decât unul 1/0), iar pentru cârligele care nu au 0 după prima cifră e exact invers (adică cu cât numărul e mai mare mărimea fizică a cârligului scade). Respectiv un cârlig nr 14 va fi mai mic ca dimensiuni fizice decât un cârlig nr 12.

În imaginea alăturată puteți vedea cu o bună precizie dimensiunile reale ale cârligelor numerotate. Specialiștii de la pescarmehedințean.ro susțin că (din păcate) nu există o standardizare internațională a mărimilor, așa că un cârlig 1/0 de la Mustad nu va fi identic ca dimensiuni cu unul 1/0 de la Gamakatsu. M.D.