Reprezentanții Comitetului Internațional Olimpic, Comitetului Paralimpic Internațional, Comitetului de Organizare Tokyo 2020, Guvernului Metropolitan Tokyo și Guvernului Japoniei, părțile au decis ca limita de spectatori care vor asista la întrecerile din cadrul Jocurilor Olimpice Tokyo 2020 să fie stabilită la 50% din capacitatea bazelor sportive în care se vor desfășura competițiile olimpice, dar la maximum 10.000 de persoane, indiferent de capacitatea arenelor.
În aceste limite nu vor intra elevii care vor asista la întrecerile olimpice și supraveghetorii lor deoarece fac parte dintr-un program aparte și nu sunt considerați spectatori. Numărul spectatorilor va putea fi însă modificat de autorități în cazul în care vor fi decretate starea de urgență sau alte măsuri prioritare care vizează prevenirea infecției. Părțile japoneze au formulat îndrumări pentru spectatori care vizează siguranța desfășurării întrecerilor, iar potrivit acestora, măștile vor trebui purtate peste tot, permanent, nu vor fi permise încurajările cu voce tare sau strigătele de susținere, continuu vor fi anunțuri pentru evitarea aglomerației, iar spectatorii vor trebui să părăsească atât tribunele cât și locurile de interes public eșalonat.
De asemenea, fanii vor fi rugați să meargă în locațiile de competiție, iar apoi să se întoarcă direct acasă, luând toate măsurile de precauție mai ales în cazul deplasărilor între prefecturi. În funcție de evoluția pandemiei pe teritoriul Japoniei, pentru a minimiza mișcarea oamenilor, gazdele se gândesc de la reducerea zonelor de distracție și a numărului de locuri unde pot fi vizionate în public întrecerile olimpice, până la anularea acestora. M.D.