Facultatea de Energetică și Facultatea de Inginerie Industrială și Robotică din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti propune tinerilor din Mioveni, pentru al unsprezecelea an consecutiv, două specializări pentru masterat: Managementul Mediului şi Dezvoltare Durabilă, respectiv, Concepţie şi Management în Productică.
Locurile subvenționate sunt limitate și se adresează numai persoanelor cu domiciliul în orașul Mioveni. Cei care doresc să se înscrie au nevoie de mai multe documente în dosarul de admitere: 1) Fişa de înscriere tip (în fişa de înscriere nu se admit modificări, adăugiri sau ştersături); 2) Două fotografii, realizate recent, pe hârtie fotografică, color, format 3×4 cm; 3) Diploma de bacalaureat, în original; 4) Diploma de licenţă sau echivalentă acesteia, în original (candidaţii din promoţia 2021 pot fi înscrişi şi pe baza adeverinţei de absolvire în original, cu precizarea mediei generale a anilor de studii şi a mediei de la examenul de diplomă/licenţă); 5) Foaia matricolă/suplimentul la diplomă în original, numai în cazul în care se prezintă diploma de licenţă/inginer; 6) Certificatul de naştere, în copie; 7) Adeverinţă medicală tip, eliberată de un cabinet medical, din care să rezulte că solicitantul este apt medical pentru specializarea la care candidează; 8) Certificatul de căsătorie, în copie (numai dacă este cazul schimbarii numelui); 9) Buletin/carte de identitate, în copie; 10) Plata taxei de admitere (on-line) 11) Dosar plic (în care vor fi incluse toate documentele de mai sus). Actele vor fi aduse la secretariatul facultatii, înainte de începerea anului universitar, conform unei proceduri stabilite la nivel de facultate.
Varianta online
Înscrierea se poate face online la link-ul admitere UPB: https://admitere.pub.ro/Admitere/site/index, în perioada 3-10 iulie 2021. Candidații vor completa informațiile necesare pe platforma online de înscriere și vor încărca documentele obligatorii în format electronic. Cuantumul taxei de înscriere este de 100 RON. Relații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0749.206.428 (pentru inginerie) sau la 0733.100.998(pentru mediu). S.M.