Un accident rutier a avut loc pe Calea București, la una dintre trecerile de pietoni. Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, fiind transportat la spital. M.S.
Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești s-a stabilit că, un bărbat de 65 de ani, din Mioveni, care conducea un autoturism pe Calea București din Pitești, din direcția Podul Viilor către Centru, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi accidentat un minor de 3 ani.
În urma accidentului, copilul a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital, cu diagnostic preliminar de traumatism cranio-facial.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
Citiți și: Situație neschimbată privind cazurile de coronavirus!În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut, a anunțat IPJ Argeș.