- Curierul zilei vă prezintă tehnicile de pescuit
Curierul zilei şi-a propus să vină în sprijinul pescarilor sportivi din judeţul nostru. În fiecare săptămână vă vom prezenta câte o baltă de pescuit din Argeş şi nu numai, tehnici de pescuit la diverse specii de peşti, nade, momeli şi monturi pentru prinderea acestora, reţete culinare pe bază de peşte şi cele mai importante legi în vigoare privind pescuitul sportiv.
În această săptămână vă prezentăm „Pescuitul la scrumbie”. Informaţiile sunt oferite de specialiştii de la Pescar Mehedințean , unul dintre cele mai bune site-uri de pescuit din ţară.
Scrumbia de Dunăre este o specie marină migratoare ce trăiește în Marea Neagră, la o adâncime care variază între 3 și 90 de metri. Poate atinge vârstă de 7 ani și migrează, pentru depunerea icrelor, atât pe Dunăre cât și pe toate râurile sau/și fluviile care se varsă în Marea Neagră, atunci când temperatura apei ajunge cam pe la 6-7 grade celsius. În mod obișnuit urcă pentru reproducere pe Dunăre o singură data (la vârstă de 3 ani), uzual prin luna martie apoi prin luna mai se reîntoarce în mare.
Bancurile de scrumbii care urcă pe Dunăre se întind pe distanţe de kilometri și se deplasează relativ încet, așa că pot fi pescuite de la o anumită locație fixă chiar și câte 10 – 20 zile. Capătul de linie este gura de vărsare a râului Timoc, râu situat pe malul sărbesc al Dunării aproximativ în dreptul localității Pristol din județul Mehedinți. Evident că aceasta locație nu e bătuta în cuie, scrumbiile urcând uneori și mai sus, până aproape de Porţile de Fier 2 (care e considerat capătul de linie). Prohibiția scrumbiei se stabilește pe kilometri fluviali și pe date calendaristice.
Dimensiuni, aspect și hrănire
În mod obișnuit scrumbia de Dunăre atinge lungimea de 20 – 30 cm și greutatea de 250 – 300 grame, rareori întâlnindu-se exemplare mai mari cu lungimea de 40 – 45 cm și greutatea de 900 gr – 1 kg. Corpul este alungit, puțin înalt și ușor comprimat lateral, carena ventrală puțin dezvoltată, iar gura mare este căptușită cu dinți mărunți și foarte ascuțiți.
Spatele scrumbiei de Dunăre este verde-albăstrui, flancurile și abdomenul fiind alb-argintii. Atâta timp cât trăiește în mare se hrănește cu hamsii, mici moluște și crustacei, viermi și larve ale diferitelor insecte, iar în perioada în care migrează pe cursul Dunării se hrănește cu oblete mic sau cu puiet de avat ori cu diferite insecte.
Locuri preferate
Pe durata migrației de pe Dunăre preferă locurile cu curent de apă destul de puternic și vâltorile. Uneori scrumbiile umblî mai spre fundul apei alteori mai la suprafață, în funcție de cum găsesc hrana.
După cum v-am mai spus, bancul de scrumbii urca încet pe Dunăre – pot trece chiar și 2 – 3 săptămâni până trece tot bancul de peşti de o anumită zona. Oricum mai sus de Porțile de Fier 2 n-am auzit să urce, dar asta nu înseamnă că se strâng toate lângă baraj.
Din câte ştiu eu până acum, grosul bancului nu prea trece cu mult mai sus de gura de vărsare a Timocului.
Echipamentul folosit
Lanseta – folosită la pescuitul scrumbiei trebuie să fie ușoară, cu lungimea cuprinsă între 3 – 4 m (dacă pescuiți de pe mal) sau 2,7 – 3 m (dacă pescuiți din barcă). Acțiunea lansetei e bine să fie de vârf (tip A) sau cel puțin medie (tip B), fiind de preferat cea cu acțiune de vârf pentru că oferă posibilitatea aplicării unei înțepături mai rapide.
Puterea de lansare a lansetei (casting weight) trebuie să fie cuprinsă între 40 – 80 grame, pentru că în mod obișnuit acest peşte poate fi găsit în locuri cu vâltori sau / anafoare puternice, unde suntem nevoiți să utilizăm plumbi destul de grei.
Diametrul firelor folosite la pescuitul scrumbiei de Dunăre poate fi cuprins între 0,25 – 0,30 mm (dacă folosiți nailon) sau 0,14 – 0,16 mm (dacă folosiți textil). O mulineta – mărimea 2500 e foarte bună – daca pescuiți cu nailon sau chiar un pic mai mică (mărimea 2000) daca folosiți fir textil. Raportul de recuperare trebuie să fie cuprins între 5:1 – 6:1.
Plumbii – utilizați trebuie să aibă forma alungită, pentru a putea fi recuperați ușor. În mod obișnuit sunt folosiți plumbi cilindrici de diferite gramaje, aleși în funcție de curentul apei. Dacă e nevoie acest tip de plumbi pot fi ușor ajustați, la gramaje mai mici, prin tăierea cu un cuțit sau cu un cutter.
Metode de pescuit la scrumbie
Indiferent ce metodă de pescuit veți alege, din cele descrise mai jos, trebuie să știți că toate presupun folosirea ţaparinei. Pentru cei care nu ştiu deja, țaparina reprezintă în esență un card de năluci (muște). A fost preluată din pescuitul marin și dacă e „jucata” cum trebuie imită foarte bine un banc de peștișori, provocând astfel atacul scrumbiei. Este alcătuită dintr-un fir principal cu lungimea de 1 – 1,5 m și diametrul de 0,35 mm, pe care sunt prinse, la distanţe de 15 – 20 cm, nişte muște artificiale legate pe cârlige nr 2 – 6, fiecare având pasul de cca 5 – 10 cm și nailonul de 0,30 mm. Se utilizează nailon atât de gros pentru că dă o anumită rigiditate ansamblului și împiedică încurcarea muștelor. Numărul muștelor de pe o țaparină poate varia între 5 – 15 bucăți, însă cel mai folosite la pescuitul scrumbiei sunt cele cu 6 sau 10 muște de o singură culoare.
1 – pescuitul static
Această metodă este mai rar utilizata și am văzut-o aplicata doar din barcă, cu toate că teoretic poate fi folosită și de pe mal. Constă pur și simplu din pescuitul static cu țaparină pe fundul apei, în curent. Adică punem o greutate cât să ţină montura pe loc, lansăm țaparina, o lăsăm să atingă substratul, apoi întindem firul și așteptăm să tragă. Țaparina poate fi folosită așa cum se găsește (cu muștele originale) sau puteți pune în cârlige peștișori de mici dimensiuni (puiet de obleț, avat, etc). Randamentul metodei nu este grozav, însă puteți totuși să luați câteva bucăți, în cazul că scrumbiile se arată interesate de muștele mișcate ușor de curentul apei.
2 – pescuitul activ
Este metoda cea mai utilizată la pescuitul scrumbiei de Dunăre și consta în folosirea activă a ţaparinei simple, prezentată în imaginea de deasupra. Această țaparină poate fi lansată destul de departe, are o evoluție rapida și cu ea puteți explora toaţă adâncimea apei. Are în schimb dezavantajul că e predispusă la agățare și dacă nu aveți un loc curat puteți pierde țaparină (taparinele) destul de repede. Pentru a reduce numărul agăţăturilor vă recomandăm să folosiți o montură în care să combinați sau să înlocuiți plumbul cu o plută buldo, așa cum puteți vedea în imaginea alăturată. Buldo este de fapt o plută de mari dimensiuni ce poate fi umplută mai mult sau mai puțin cu apă, folosind în acest scop cele două supape de cauciuc cu care e prevăzută. Utilizarea unui buldo vă permite să controlați mai bine viteza de coborâre a ţaparinei prin straturile de apă, însă reduce din distanţa de lansare și îngreunează un pic recuperarea, datorită formei mai voluminoase.
Pentru această montura puteți umple buldo-ul cam 50 – 85%, modificând astfel atât viteza de coborâre cât și distanţa de lansare.
O a treia montura și poate una dintre cele mai eficiente, puteți vedea în imaginea de jos, aceasta fiind în esență o montura cu plută culisanta. Ca la toate monturile de acest gen, adâncimea maximă la care evoluează țaparina se reglează din nodul opritor de deasupra plutei. Ce avantaje are aceasta ultima montură? În primul rând dacă e bine reglata adâncimea atunci e imună la agăţături, iar în al doilea – poate fi lansată și apoi lăsată să curgă pe apă până la distanţe foarte mari, imposibil de atins prin lansare. În situația că nu aveți o plută buldo puteți folosi și o pluta obișnuită – important este că portanta acesteia să fie mai mare decât greutatea plumbului.
Cum pescuim cu țaparina
Lansați montura spre aval și după ce țaparină ajunge la adâncimea și/sau locul dorit, începeți s-o recuperați cu viteza medie – în același timp e bine să imprimați ţaparinei niste zvâcnituri ușoare, în dinți de fierăstrău. Dacă scrumbia nu vrea să muște încercați să schimbați amplitudinea mișcărilor sau/și să înlocuiți țaparina cu alta de culoare diferită. M.D.
