6000 angajați Dacia au început săptămâna stând acasă

0



Criza componentelor de pe piața auto pune din nou probleme la Uzina Dacia, acolo unde activitatea a fost din nou întrruptă la începutul acestei săptămâni, timp de două zile, luni și marți.


Este vorba de aproximativ 6000 de angajați de la Uzina de Vehicule, care vor fi însă plătiți pentru cele două zile state acasă, cu 85% din salariu plus tichete de masă, conforma contractului coletiv de muncă. Lipsa componentelor se resimte pe toată piața auto din Europa, iar de la începutul anului și până acum, conducerea Dacia a decis întreruperea activității pentru mai multe scurte perioade.

La Uzina Dacia se va intra însă din 2 august în concediu, activitatea fiind întreruptă total pe durata a 3 săptămâni cât ține remontul, iar în perioada acesta se seperă ca stocurile de componente să fie refăcute, pentru a nu mai se întâmpina astfel de probleme după revenirea din concediu.

“Cauza acestei întreruperi este lipsa componentelor electronice… furnizorii nu le pot livra. Este vorba de o întrerupere a activității pentru ieri și azi (n.r. lunni și marți), dar angajații sunt plătiți cu 85% plus tichete.

Afectată este Uzina de vehicule Dacia, care are aproximativ 7000 de salariați. S-a mai lucrat și se mai lucrează însă, se fac alte activități prin care pregătim Uzina, dar groso-modo, 5-6000 de salariați stau acasă. În cursul zilei de azi (n.r. marți) vor hotărî ce se va întâmpla miercuri.

Urmează api din 2 august concediul colectiv, pentru 3 săptămâni, când toată uzina intră în remont și apoi se va relua eșalonat activitatea. A fost ceva neașteptat pentru noi, această criză a componentelor electronice, credeam că nu o să afecteze activitatea foate mult…

Dar paote că este bine că vine remontul acum, se pot reface stocuri, iar după concediu să lucrăm la capacitate maximă” ne-a explicat situația liderul Sindicatului Automobile Dacia, Viorel Ungureanu. S.M.