Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată și fals informatic în formă continuată.
Din cercetări s-a stabilit că în perioada septembrie – octombrie 2020, un bărbat de 31 de ani, din Pitești, ar fi obținut diverse sume de bani, reprezentând aconturi pentru servicii de transport rutier de marfă, despre care indicea în eroare reprezentanții unor asemenea servicii.
Bărbatul ar fi contactat persoane care utilizau bursa de transport, prin intermediul căreia erau solicitate servicii de transport rutier de marfă, pretinzând că ar avea calitatea de reprezentant al unor prestatori de servicii de transport, cu scopul de a-și însuși sumele de bani solicitate ca acont.
Valoarea prejudiciului este de aproximativ 60.000 de lei.
În ziua de 15 octombrie 2020, după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. Dosarul cauzei va fi înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată. B.R.