Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără drept.
Din cercetări s-a stabilit că în seara zilei de 19 mai a.c., polițiștii de ordine publică din cadrul aceleiași secții au depistat în trafic un bărbat de 34 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism, având permisul de conducere anulat. Reamintim că în ziua de 20 iulie a.c., cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar. Dosarul cauzei va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată. B.R.