Sfinţii zilei

0



În aceasta luna, în ziua a doua, pomenirea aducerii moastelor Sfântului întâiului Mucenic si Arhidiacon Stefan.


Trecând multa vreme dupa mucenicia ce a luat sfântul pentru Hristos, si fiind împarat întâiul între împaratii crestinesti, Sfântul Constantin, daca s-a umplut toata lumea de liniste si de pace, s-a aratat comoara cea scumpa a moastelor întâiului mucenic. Caci un om oarecare din satul unde erau ascunse în pamânt moastele întâiului mucenic, batrân la vârsta si cu vrednicia preot, si cucernic cu viata, anume Luchian, a vazut vedenie, în care i se arata de trei ori întâiul mucenic.

Deci preotul a descoperit vedenia episcopului Ioan, care, umplându-se de bucurie si mergând la locul acela cu clerul cetatii, si sapând, au aflat racla în care erau sfintele moaste. Si îndata s-a facut cutremur si a iesit buna mireasma, care a umplut pe cei ce erau acolo; iar glasuri de îngeri ziceau: „Slava întru cei de sus lui Dumnezeu, si pe pamânt pace întru oameni bunavoire”. Tot în aceasta zi, pomenirea târnosirii dumnezeiestii biserici a Sfântului Maritului Apostol si Evanghelist Ioan, cuvântatorul de Dumnezeu, aproape de sfânta biserica cea mare, la Constantinopol. Tot în aceasta zi, pomenirea binecredinciosului împarat Iustinian, în biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.