S-a modificat certificatul de înregistrare

0

  • În atenția străinilor cu rezidență în România
  • Nu este obligatorie preschimbarea  



Cetățenii străini cu rezidență în România trebuie să știe că Inspectoratul General pentru Imigrări a schimbat formatul certificatului de înregistrare. Acesta conține elemente noi de securitate pentru a nu putea fi falsificat. Persoanele care dețin un certificat valabil nu sunt obligați să-l preschimbe, acesta putând fi înlocuit  în cazul în care apar modificări în privința deținătorului.


De ieri, certificatul de înregistrare al cetăţenilor străini are un nou format. „Inspectoratul General pentru Imigrări informează cu privire la îmbunătățirea elementelor de securitate pentru certificatul de înregistrare, document care atestă dreptul de rezidență al  cetățenilor Uniunii Europene pe teritoriul României.

Titularii documentelor emise trebuie să cunoască faptul că nu sunt necesare demersuri de actualizare a certificatelor, acestea continuă să fie valabile atâta timp cât dreptul la liberă circulație este unul valid. Noile documente vor fi oferite atunci când intervin modificări în situația personală a titularului sau la expirarea celor anterioare.

Certificatul de înregistrare este tipărit pe hârtie securizată de dimensiune A5 și conține date de identificare și elemente de securitate care oferă garanţii suplimentare cetăţenilor, asigurându-se un grad de protecţie ridicat împotriva furtului de identitate, iar instituţiilor de drept public sau privat, certitudinea că persoana care prezintă documentul este titularul datelor de identificare, înscrise pe acesta.

Pe noul certificat, codul țării format din trei caractere (ROU) se modifică, fiind format din două litere (RO) și va fi tipărit în negativ într-un dreptunghi albastru, înconjurat de 12 stele galbene. M.Sandu