Nu puțini sunt oamenii care se confruntă cu chelia, ce poate fi cauzată de diverși factori. Alopecia, arsurile, materialul genetic sau alte afecțiuni ale organismului, au răpit multora fericirea de pe chip atunci când au observat că părul pe care-l aveau odată a dispărut fără să se poată face nimic.

Impactul a fost foarte mare în toate aspectele vieții lor, de la relaționarea cu alții, la sănătatea mentală și stima de sine, la modul de funcționare zilnic. Le este greu uneori să se privească în oglindă, fiindcă un aspect important al fizicului le-a fost afectat. Suferă de depresie, alții sunt rușinați și este o traumă emoțională. Clinica Dr. Felix Hair Implant este specializată în implantul de păr, iar dacă și tu suferi de această problemă, aceasta este soluția salvatoare pe care o așteptai.

Despre implantul de păr prin tehnica Q-FUE

Echipa medicală a acestei clinici este ultraspecializată în transplantul de păr Q-FUE (Quality Follicular Unit Extraction). Prin această tehnică, pacientului i se extrag fire de păr din diferite zone ale scalpului, iar mai apoi sunt implantate, fir cu fir, cu maximă minuțiozitate, în zonele cu chelie. Medicii utilizează doar instrumente originale patentate, tehnici și protocoale complexe, iar pacientul este îngrijit pre, intra și post operator.

Prima dată va avea loc consultația, apoi se vor marca zonele de extracție și de primire de pe scalp, se va face anestezia locală și începe procedura de transplant de par prin tehnica Q-FUE. Față de alte clinici ce oferă altfel de implanturi, făcute de tehnicieni și nu medici, un implant făcut aici este o investiție unică și permanentă, nu va mai trebui niciodată să revii. De asemenea, un astfel de implant este făcut manual cu precizie extraordinară, iar fiecare fir de păr transplantat se face în unghiuri diferite. Rezultatele sunt senzaționale, la rang de operă de artă, iar testimonialele oferite de clienții mulțumiți de până acum spun totul. Părul va avea un aspect complet natural, iar în afară de cunoștințe nimeni nu-și va da seama că ai apelat la această procedură. Recuperarea după intervenție este imediată, fără dureri, cicatrici sau sângerări. Părul obținut va fi de densitate maximă și vei putea să-l tunzi și să-l stilizezi cum vrei tu.

 Dr. Felix este recunoscut pe plan internațional

În anul 2019 clinica a ajuns pe coperta numărul 1 a prestigioasei publicații de transplant de păr Hair Transplant Forum International. În cadrul congresului mondial al International Society of Hair Restoration Surgery din Hollywood, au fost cei aleși dintre sute de cazuri. Recunoașterea pe plan internațional denotă faptul că la această clinică implantul de păr se face la standarde înalte. Au reușit să schimbe viața a peste 5500 de oameni, oameni ce și-au redobândit încrederea în sine și zâmbetul pe buze. Dacă te întrebi de implant de par pret, află că poți plăti chiar și în rate.

Printre persoanele cunoscute din România care au apelat la serviciile acestei clinici se află Cătălin Botezatu și Dorian Popa. În plus aici se realizează chiar și implanturi de sprâncene, barbă și mustață la același nivel al calității. Profesionalismul, promptitudinea și calitatea sunt cele ce definesc această clinică, deci dacă vrei să-ți schimbi și tu viața, accesează site-ul oficial www.drfelixhairimplant.ro pentru o consultație online.

Contact: 0720254368

Acest material este proprietatea site-ului curier.ro şi poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afişarea link-ului către articolul din site-ul curier.ro.

Citiți, de asemenea, pe curier.ro