8 puncte de hidratare şi prim-ajutor în Mioveni

0



La nivelul județului Argeș, meteorologii au emis avertizări Cod Galben de caniculă şi Cod Portocaliu – val de căldură persistent şi disconfort termic accentuat.


Pentru a trece cu bine de vremea caniculară autoritățile din Mioveni au constituit puncte de hidratare în următoarele locuri: # – Primăria – Bulevardul Dacia, nr. 1; # – Piaţa Agroalimentară „Dacia” – strada Pieţei, nr. 1; # – Policlinica Mioveni – strada Cărăneşti; # – Clubul Sportiv Dacia Mioveni 2012 – Bulevardul Dacia, Şcoala Veche (sediul SVSU); # – Grădinița “TIC-PITIC” Mioveni; # – Spitalul Orășenesc Mioveni. În paralel, pe lângă Spitalul Orășenesc și Policlinica Mioveni, mai funcționează și alte puncte de prim-ajutor, amplasate în următoarele locații: # Primăria Mioveni; # Grădinița “TIC-PITIC” Mioveni- Aleea Căminului, nr.1. Autorităţile locale atrag atenția asupra faptului că aceste puncte de prim-ajutor nu înlocuiesc controlul medical de specialitate și consultațiile la cabinetul medicului de familie.

De asemenea, conducerea Primăriei oraşului Mioveni a solicitat operatorului de salubrizare să spele şi să stropească străzile la primele ore ale dimineţii, seara sau pe parcursul nopţii, astfel încât să nu fie influenţat indicele de confort termic. Totodată, se face apel la cetăţeni să evite expunerea prelungită la soare în intervalul 12.00-17.00. S.M.