- Handbal feminin – Liga Florilor
Handbalistele de la CS Dacia Mioveni 2012 a început imedait după întoarcerea din cantonamentul de la Vatra Dornei, pregătirea pe plan local, prin antrenamente la Sala Sporturilor din Piteşti şi partide de verificare.
După cum spuneau antrenorii, echipa este în efectiv complet, iar la prima şedinţă de pregătire de acasă, staff-ului tehnic I s-a alăturat și antrenorul cu portarii, Mihaela Ciobanu. Antrenamentele vor continua în Sala Sporturilor Trivale, până când noua sală de la Mioveni va fi gata.
Zilele trecute, handbalistele din Mioveni au disputant şi un prim meci de verificare, cu SCM Rm Vâlcea, în Sala Traian din localitate. Gazdele s-au impus cu 31-22, acesta fiind şi primul joc amical pentru vâlcence. La primul meci de pregătire în noua formulă de echipă, antrenorul Gheorghe Covaciu a rulat toate jucătoarele, inclusiv pe Alexandra Georgescu, golghetera Daciei, revenită după accidentarea care a ținut-o în afara terenului din luna martie.
„În compania unei echipe de top a handbalului românesc , cu aportul noilor jucătoare, am a arătat un joc consistent, cu mai multă viteză, creativitate și eficiență, comparativ cu sezonul precedent. Urmează alte meciuri de verificare care vor ajuta antrenorii să rafineze mecanismele de joc , astfel încât echipa noastră să ofere multe surprize plăcute și în acest campionat de Liga Florilor. Așteptăm însă cu nerăbdare să ne antrenăm și să jucăm acasă!” au declarant ofcialii clubului argeşean. S.M.