Arderile de resturi vegetale și a vegetației pot fi făcute numai cu respectarea condițiilor legale. Cetățenii trebuie să țină cont de anumite măsuri de prevenire, eliminând riscul extinderilor flăcărilor la plantații sau imobile și a producerii de pagube materiale. În această perioadă caniculară, riscul propagării focului este mult mai mare tocmai de aceea, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș vin cu noi lămuriri în acest sens. Cetățenii care încalcă prevederile legale riscă amenzi uriașe.
Reprezentanții ISU Argeș, spun că incendiile de vegetaţie uscată se pot propaga la locuinţe, anexe gospodăreşti, depozite de furaje, păduri etc., periclitând viața oamenilor și provocând pagube materiale semnificative. Iată ce reguli trebuie să respecte cei care vor să dea foc vegetației uscate sau resturilor vegetale: condiţii meteorologice fără vânt; colectarea în grămezi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată; executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile; curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri; desfăşurarea arderii numai pe timp de zi; asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii; supravegherea permanentă a arderii; stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii; interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.
Nu trebuie să bată vântul!
Dacă proprietarii doresc să ardă miriștea, regulile sunt diferite: condiţii meteorologice fără vânt; parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum zece hectare, prin fâşii arate; izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate; desfăşurarea arderii numai pe timp de zi; asigurarea, până la finalizarea arderii, a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii; asigurarea, pentru suprafeţe de ardere mai mici de cinci hectare, a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare; asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de cinci hectare, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire.
Riscă sancțiuni și cetățenii care nu intervin
Încălcarea prevederilor legale aduce de la sine amenzi mari: „Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1000 lei la 2500 lei, conform HGR nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, următoarele fapte: arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi; amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi. Inacţiunea persoanelor fizice şi juridice aflate în apropierea incendiilor produse la păduri, plantaţii, culturi agricole, mirişti, păşuni şi fâneţe şi care nu intervin imediat cu mijloacele de care dispun pentru limitarea şi stingerea acestora se sancţionează cu amendă de la 1000 lei la 2500 lei, H.G. nr. 537/2007 privind stabilirea sancţiunilor în domeniul apărării împotriva incendiilor.”, a precizat ISU Argeş. M.Sandu