Datorită numărului mai mare de echipe înscrise în competiția Liga Elitelor față de anul precedent, pentru a permite echipelor noi afiliate să participe la această categorie de vârstă în sezoul competițional (2021 – 2022), Federaţia Română de Fotbal a propus spre aprobare modificarea alinieatului 2 din regulamentul U16.
Astfel, în Liga Elitelor Under 16 participă obligatoriu echipele de juniori ale cluburilor din Liga I, iar sub condiția înscrierii, echipele care au luat parte la procedura de Clasificare a Academiilor (în ordinea clasamentului), sau orice altă echipă care îndeplinește condițiile de înscriere necesare completării numărului de echipe/serii pentru această etapă.
În noul sezon al Ligii Elitelor Under 16 vor fi prezente şi trei reprezentante ale judeţului nostru: FC Argeş, CS Mioveni şi LPS Piteşti. Cele trei formaţii au fost repartizate în seria a 3-a a Campionatului Naţional din care mai fac parte echipe puternice. Noul sezon competiţional este programat să ia startul pe 21 august
Seria 3:
● AFC CHINDIA TÂRGOVIȘTE
● CS DACIA MIOVENI
● LPS VIITORUL PITEȘTI
● FC ARGEȘ
● CN GIB MIHĂESCU DRĂGĂȘANI
● CS GAZ METAN MEDIAȘ
● UNIVERSITATEA CRAIOVA
● U CRAIOVA 1948 SA
● CSS CRAIOVA
● FC FCSB SA
● AFC PROGRESUL 1944 SPARTAC
● FC RAPID 1923 SA
Programul primei etape:
● Aug 21, 2021 10:00 AFC Chindia Târgovişte – Fotbal Club Rapid 1923 SA
● Aug 21, 2021 10:00 CS Mioveni – AFC Progresul 1944 Spartac
● Aug 21, 2021 10:00 LPS Viitorul Piteşti – SC Fotbal Club FCSB SA
● Aug 21, 2021 10:00 Fotbal Club Argeş – CSS Craiova
● Aug 21, 2021 10:00 Râmnicu Vâlcea – U Craiova 1948 SA M.D.