- CS Mioveni – CSM Slatina 2-3 (0-1)
Profitând de distanța mare dintre meciul cu CFR și cel cu Dinamo, staff-ul tehnic al Mioveniului a programat miercuri seara un meci amical, contra echipei de Liga a III-a, CSM Slatina. Aceasta este a treia partidă în compania oltenilor, disputată în această vară.
Dacă în precedentele două jocuri CS Mioveni s-a impus cu 3-2 și 3-0, acum echipa lui Pelici a pierdut cu 3-2. La pauză Slatina conducea cu 1-0, prin golul lui Dorin Toma, însă după pauză Ciucureanu și Vereș au reușit să aducă echipa gazdă în avantaj. Apoi, pe final de meci, Radu Necşulescu şi Trancă au adus victoria oaspeților. Meciul de miercuri s-a jucat ș-a jucat la Grupul Școlar Colibași.
“A fost un joc util, le mulțumesc adversarilor că au venit. Am întâlnit un adversar foarte bun pentru jocurile noastre de verificare, am vrut să dăm șanse și jucătorilor care au evoluat mai puțin sau chiar deloc, până acum în campionat. Din ce am văzut, Slatina se anunță a fi una dintre pretendentele la promovare!” a spus după meci Alexandru Pelici
⚽ CS Mioveni – CSM Slatina 2-3 (0-1)
Au marcat: Ciucureanu, Vereș / Dorin Toma, Necșuleu, Trancă
⚽ Mioveni: Popescu – Rădescu, Gherghe, Iacob, Burnea – Chindriș, Toma – Dat, Massaro, Coșereanu – Andrei Cristea. Au mai intrat: Sima – Sanoh, Ciucureanu, Tucaliuc, Vereș.
⚽ CSM Slatina: Preduţ – Abel Stan, Dinu, Manea, Sălcianu, Dorin Toma, Alexandru Cincă, David Oprescu, Cătălin Doman, Alexandru Popovici. Au mai jucat: Velcu, Enache, Preda, Bărbuţi, Ionuţ Popescu, Grigore, Constantin Radu, Radu Necşulescu, Gavrilaş (Trancă), Marius Neicu. Antrenor: Cristian Stănculeţu S.M.