Federația Română de Fotbal a stabilit în urmă cu câteva zile data la care va anunța componența celor zece serii ale noului sezon de Liga 3, ediția 2021-2022, cât și când va organiza tragerea la sorți pentru stabilirea calendarului competițional.
Noua ediție a Ligii 3 va debuta la data de 26 august, seriile vor fi anunțate marți, 17 august, în acceași zi, de la ora 12:00, urmând a avea loc și tragerea la sorți. Sezonul de Liga 3 ediția 2021/2022 are trei faze, noutatea fiind introducerea play-off-ului și play-out-ului. FRF a aprobat, în ședința de Comitet Executiv din 27 iunie 2021, sistemul competițional al campionatului Liga 3, ediția 2021-2022.
În noul sezon vor participa tot 100 de echipe împărțite în zece serii a câte zece competitoare, cum s-a întâmplat și în sezonul 2020-2021, unul desfășurat în condiții de pandemie.
Noua ediția a Ligii 3 se va disputa în trei faze
În Faza I are loc sezonul regular, 10 serii, cu 10 echipe fiecare, cu meciuri tur-retur, rezultând un total de 18 etape, adică 18 meciuri de fiecare formație. Faza a II-a este numită partea de campionat în care în fiecare serie se va disputa un play-off, între primele patru clasate, și un play-out, între celelalte șase echipe din clasament. Play-off-ul se va juca în format tur-retur-tur, cu un total de 9 etape (pe baza tabelei Berger de 4). Play-out-ul se va juca în format tur-retur, 10 etape (pe baza tabelei Berger de 6). Locul ocupat de fiecare echipă în clasamentul final al sezonului regular va da ordinea la stabilirea meciurilor pentru play-off, respectiv play-out. Locul 1 în sezonul regular este poziția 1 în play-off, respectiv locul 5 în sezonul regular este poziția 1 în play-out, ș.a.m.d. După încheierea Fazei a II-a se trece la ultima partea de campionat.
În Faza a III-a vor participa doar primele două clasate din play-off-uri, 20 de echipe în total. Se vor disputa două runde de baraj, exact cum a avut loc și în ediția trecută. În runda semifinală – cele 20 de echipe vor fi împerecheate în zece dueluri în dublă manșă. De această dată, nu se va mai trage la sorți pentru stabilirea primei echipe gazdă, ci echipele de pe locurile 1 vor fi gazde în manșa retur
■ Ordinea desfășurării meciurilor din runda semifinală a barajelor de promovare în Liga 2: ⚽ B1: Locul 1, Seria 1 v Locul 2, Seria 2 ⚽ B2: Locul 1, Seria 2 v Locul 2, Seria 1 ⚽ B3: Locul 1, Seria 3 v Locul 2, Seria 4 ⚽ B4: Locul 1, Seria 4 v Locul 2, Seria 3 ⚽ B5: Locul 1, Seria 5 v Locul 2, Seria 6 ⚽ B6: Locul 1, Seria 6 v Locul 2, Seria 5 ⚽ B7: Locul 1, Seria 7 v Locul 2, Seria 8 ⚽ B8: Locul 1, Seria 8 v Locul 2, Seria 7 ⚽ B9: Locul 1, Seria 9 v Locul 2, Seria 10 ⚽ B10: Locul 1, Seria 10 v Locul 2, Seria 9
Ulterior, cele zece câștigătoare ale primei runde vor fi împerecheate în cinci dueluri ce vor fi decise în dublă manșă. De această dată însă, gazda meciului tur va fi decisă prin tragere la sorți.
■Meciurile din runda finală a barajelor de promovare în Liga 2: Învingătoarea B1 v Învingătoarea B2 ⚽ Învingătoarea B3 v Învingătoarea B4 ⚽ Învingătoarea B5 v Învingătoarea B6 ⚽ Învingătoarea B7 v Învingătoarea B8 ⚽ Învingătoarea B9 v Învingătoarea B10
Cele cinci învingătoare ale rundei finale vor promova în sezonul 2022-2023 de Liga 2.
Retrogradează direct 21 de echipe
În ceea ce privește retrogradarea, cele mai slabe clasate nu vor mai disputa baraje de menținere cu echipele campioane de Liga 4. Vor retrograda direct ultimele două clasate din play-out-ul fiecărei serii împreună cu echipa de pe locul 4 din play-out cu cea mai slabă linie de clasament. În total vor retrograda în Liga 4 21 de echipe și vor promova în Liga 3 cele 21 de campioane județene. M.D.