- În cadrul stagiunii estivale a Filarmonicii Pitești
Sâmbătă, 21 august, de la ora 10 și ora 11, în Parcul Ștrand, Filarmonica Pitești deschide seria concertelor stagiunii estivale cu două concerte educative. Atât copiii cât și adulții se pot bucura de concertul educativ „Petrică și Lupul”. Intrarea este liberă.
Simfonia lui Serghei Prokofiev a fost scrisă de compozitorul rus în 1936.
Fiecare personaj ilustrat de orchestră
Naratorul, implicit consultantul artistic Silviu Deaconescu, spune o poveste pentru copii, în timp de orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești, dirijată de Tiberiu-Dragoș Oprea, va ilustra fiecare personaj din poveste. Născut într-o familie de muzicieni, Tiberiu Dragoș Oprea este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală, clasa dirijat orchestră, la clasa maestrului Ludovic Bács, absolvind şi cursurile de master. În prezent, este prim-dirijor al Filarmonicii Pitești, fiind cofondator al instituției, în 2007.
În perioada 2009-2018, ca dirijor al Teatrului Național de Operetă și Musical Ion Dacian din București, a susținut premiere, concerte și spectacole de gală. Este invitat permanent al Orchestrei de Cameră Radio, Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța, Filarmonicii George Enescu din București, al filarmonicilor din Timișoara, Râmnicu-Vâlcea, Ploiești, Bacău, Craiova, Oradea, Brașov, Cluj-Napoca, Arad.
În martie 2019, a dirijat, la Belgrad, concertul de închidere a celei de-a XX – a ediții a Guitar Art Festival, iar o lună mai târziu a fost invitat pentru o serie de concerte în capitala culturală europeană Matera. De-a lungul activităţii sale, Tiberiu Oprea colaborează cu artişti instrumentişti renumiţi, precum: Valentin Gheorghiu, Cristina Anghelescu, Luiza Borac, Alexandru Tomescu, Gabriel Croitoru, Horia Mihail, Răzvan Suma, Răzvan Stoica, Mihai Ungureanu. De asemenea, a dirijat concerte în care au evoluat artişti de marcă: Bianca Ionescu, Daniela Vlădescu, Felicia Filip, Mediana Vlad, Alfredo Pascu, Cezar Ouatu, Ștefan Popov, Patricia Seymour,etc.
După finalizarea studiilor la Școala de Muzică și Liceul de Muzică din Rîmnicu-Vâlcea, Silviu Deaconescu a continuat perfecționarea în muzică, absolvind cu succes Universitatea Națională din București, la clasa pedagogie, dirijat și compoziție.
În studenție, și-a „dirijat” colegii, a fost bas-bariton în corala „Kontakion” a U.N.M.B și violist în Orchestra de Cameră „Philarmonia” a Centrului Tinerimea Română, alături de care a efectuat turnee în Spania și a creat lucrări muzicale, unele dintre ele, premiate. Din 2007, a contribuit la construcția Filarmonicii Pitești, fiind dirijor al corului simfonic și consultant artistic, programând și organizând evenimente artistice, redactând programe de sală, stabilind repertorii. În 2018, a absolvit cursurile de master în Dirijat orchestră la clasa maestrului Petru Andriesei.
La Filarmonica Pitești a dirijat concerte educative, concerte simfonice, vocal-simfonice, concertul de închidere a stagiunii 2012-2013, sau concertul de Crăciun din 2018, alături de Corul Arhiepiscopiei și orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești. I.I.