S-a stins din viaţă cel mai vârstnic veteran de război al Muscelului!

0



Cel mai vârstnic veteran de război din Lerești s-a stins din viață, în această dimineață. Este vorba despre Paraschiv Simăn care ar fi împlinit pe 5 octombrie 103 ani.


Paraschiv Simăn s-a născut pe 5 octombrie 1918, cu două luni înainte de Marea Unire. Soldatul de atunci, locotenent colonelul de astăzi – Paraschiv Simăn veteran de razboi- a avut o viaţă complexă când vine vorba despre război, despre luptele duse pe fronturile din Rusia, Cehoslovacia, Ungaria și Polonia. Stagiul militar al acestuia a avut loc fix în anul 1939, din păcate, când a izbucnit al Doilea Război Mondial. El a fost militar într-o unitate de artilerie antiaeriană. Norocul a făcut să nu fie chiar în mijlocul luptelor, însă a fost şofer pe un camion Henshel.

„Eram şofer pe maşina de 8 tone. Mult pentru mine. Nu mergeam decât la deplasări mici. Acolo unde eram eu, erau puţini care ştiau bine mecanica. De aceea am rămas până Ia încheierea războiului. În atâţia ani de armată, am avut 14 ziIe de concediu şi asta la început. Atunci când am aflat că am intrat în război, nu mi-a fost teamă, pentru că ştiam ce este de făcut”, a povestit Simăn când a împlinit 102 ani.
Paraschiv Simăn va fi înmormântat, joi, la Lerești cu onoruri militare.

Pentru noi, ce de astăzi, care slujim țara sub flamura Drapelului tricolor, acest om prin faptele sale, este și va rămâne, un exemplu demn de urmat și ne obligă și mai mult să răspundem prezent atunci când datoria ne-o cere.
Dumnezeu să-l ierte! B.R.