30 de permise reţinute, într-o zi!

0



Miercuri, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate peste 300 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 130.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 30 de permise de conducere și au fost retrase 5 certificate de înmatriculare. Poliţiştii recomandă tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament preventiv în deplasări.M.S.