Kobe Bryant a fost introdus în Hall of Fame postmortem

0

Fostul mare baschetbalist Kobe Bryant fost inclus postmortem în Naismith Memorial Basketball Hall of Fame, muzeul care reprezintă cea mai completă librărie dedicat[ conservării și promovării istoriei baschetului.

Aflat la adresa 1000 Hall of Fame Avenue în Springfield, Massachusetts, muzeul poartă numele lui James Naismith, americano-canadianul care a inventat sportul în care Bryant a devenit o legendă. Avându-l ca lider, Los Angeles Lakers a câștigat de cinci ori NBA-ul, în 2000, 2001, 2002, 2009 și 2010. Kobe a făcut echipă cu  Shaquille O’Neal pentru primele trei titluri. De două ori a fost desemnat MVP al finalei celei mai puternice competiții de baschet din lume.

La 14 decembrie 2014, Bryant a devenit al treilea cel mai bun marcator din NBA, depășind cele 32.292 de puncte reușite de Michael Jordan (până la finalul carierei, a marcat 33.643 de puncte). A fost selecționat de 18 ori în All Star Game, fiind implicat în meciuri de basket memorabile.

Destinul său a fost curmat de un accident aviatic pe 26 ianuarie 2020. Avea 41 de ani. Elicopterul în care se afla împreună cu fiica sa, Gianna Bryant (13 ani), s-a prăbușit în California.

MVP pentru eternitate

„Dragă Kobe, îți mulțumesc că ești cel mai bun soț și tată care ai putea fi. Îți mulțumesc că nu ai renunțat niciodată la noi. Îți mulțumesc pentru toată munca depusă. Nu ești doar MPV, ești cel mai bun pentru eternitate”, a spus soția Vanessa Bryant, cu ocazia ceremoniei desfășurate la Mohegan Sun Resort & Casino din Uncasville, Connecticut,. Văduva a continuat: „Kobe le-ar mulțumi tuturor oamenilor care l-au ajutat să ajungă aici, inclusiv persoanelor care s-au îndoit de el și persoanelor care au lucrat împotriva lui și i-au spus că nu-și poate atinge obiectivele. Până la urmă, s-a dovedit că au greșit”.

În cadrul aceleiași ceremonii, în Hall of Fame au mai fost introduși alți opt sportivi, printre care Kevin Garnett (fostul atacant al lui Minnesota Timberwolves și Boston Celtics) și Tim Duncan (atacantul lui San Antonio Spurs).

„Ești unul dintre cei mai buni atunci când joci împotriva celor mai buni”, a declarat Duncan, făcând referire la faptul că a jucat împotriva lui Kobe Bryant și  Garnett: „Vreau să îi mulțumesc lui Kobe, regret că nu am putut să o fac în timp ce trăia. Mulțumesc, Kevin! Vă mulțumesc că m-ați determinat să dau tot ce avea mai bun din mine”.

La rândul său, jucătoarea Tamika Catchings a considerat că „baschetul m-a ales pe mine. M-am născut ciudată, introvertită, cu probleme de auz, dar și de vorbire. Sportul m-a ajutat să depășesc toate aceste obstacole și m-a făcut să visez că pot schimba lumea. Țintiți cât mai sus, munciți din greu și viața vă va răsplăti”.

Candidații la Naismith Memorial Basketball Hall of Fame sunt aleși de șase comitete: Comitetul de monitorizare pentru Nord American, Comitetul de monitorizare al baschetului feminin, Comitetul de monitorizare internațional, Comitetul de monitorizare al veteranilor, Comitetul Asociației Americane de Baschet și Comitetul „pionierilor” afro-americani. Sunt acceptați în Hall of Fame sportivii/foștii sportivi care primesc cel puțin 18 voturi „pro”.