Doar două școli din Argeș primesc masă caldă

0



Guvernul a adoptat proiectul pilot „masă caldă” pentru elevi prin Ordonanţă de Urgenţă. Au fost acordate 46.4 milioane lei pentru 150 de unităţi de învăţământ din țară. Multă vorbă pentru….foarte puţin. Concret, în judeţul Argeş numai două şcoli beneficiază de acest ajutor de la stat. Mai mult, banii sunt alocaţi numai până la sfârşitul anului, ceea ce înseamnă doar pentru o parte din semestrul I.


Proiectul pilot a fost iniţiat în urmă cu 6 ani. Teoretic, până în acest an, guvernanţii ar fi trebuit să fie convinşi de eficienţa programului şi de extinderea lui la scară largă, numai că realitatea arată că deciziile sunt luate pe termen scurt şi în mod limitat.

Autoritățile arătau în notele de fundamentare de anii trecuți că timp de 3 ani au fost înregistrate rezultate vizibile în privința reducerii abandonului școlar, chiar până la eradicare: “Din statisticile realizate în urma feedback-ului primit prin intermediul rapoartelor finale, s-a observat o îmbunătățire considerabilă a frecvenței elevilor la cursuri, față de anii precedenți, astfel: dacă anterior implementării Programului în anul şcolar 2016-2017, s-a înregistrat o rată a abandonului şcolar de 6,1%, în urma derulării Programului-pilot, aceasta a scăzut la 4,3%, ajungând ca la finele anului şcolar 2017-2018, să fie de 1,3%. În anul 2019 s-a constatat că programul a condus chiar la eradicarea fenomenului de abandon școlar, în unele unități de învățământ”, se arată în fundamentarea proiectului.

Executivul condus de Florin Cîţu a aprobat finanţarea de 46,4 milioane de lei pentru programul „Masa caldă” din primul semestru al anului școlar 2021-2022. În program vor fi incluse 150 de şcoli din toată ţara. În Argeş, numai două şcoli vor beneficia de masă caldă pentru elevi, iar meniurile vor fi în valoare de 10 lei pentru fiecare elev.

Acestea sunt Şcoala Gimnazială Nr. 1, din comuna Valea Mare Pravăţ (461 de beneficiari) şi Şcoala Gimnazială Vulpeşti, din comuna Buzoeşti (366 beneficiari), potrivit Edupedu.ro. Sumele alocate ajung pentru 67 de zile din primul semestru.M.S.