Tâlhar obligat de instanţă să se trateze!

0
1

  • Decizie neaşteptată



O decizie neaşteptată a fost dată de Judecătoria Piteşti, în cazul unui tânăr cercetat pentru comiterea a două tâlhării şi a mai multor furturi din societăţi. La una dintre fapte a atacat un copil cu un cuţit, în timp ce se afla sub măsura controlului judiciar. După ce expertiza medico legală a stabilit că tânărul nu avea discernământ, procurorii au cerut internarea făptaşului într-un spital de psihiatrie. Şi acum vine surpriza! Judecătorii au respins cererea de internare nevoluntară dar… îl obligă pe inculpat să meargă de bunăvoie la o unitate să se trateze!


În luna ianuarie a anului 2019, Bogdan D., atunci în vârstă de 17 ani, originar din Ploieşti dar care stătea fără forme legale la Piteşti, a comis o tâlhărie pe Calea Câmpulung, din Piteşti. Având un cuţit asupra lui, a ameninţat un copil în vârstă de 14 ani şi i-a furat telefonul mobil. A fugit, fiind identificat a doua zi. În timpul cercetărilor efectuate de poliţiştii Secţiei 1 Piteşti, s-a stabilit că tânărul este autorul unei alte tâlhării, asupra unei femei pe care a atacat-o şi i-a furat geanta cu acte şi bani. Cele două infracțiuni violente au fost comise de Bogdan B. în timp ce se afla sub control judiciar, pentru furt. Minorul era cercetat în stare de libertate pentru comiterea mai multor furturi din societăţi.

A fost arestat preventiv

Având în vedere activitatea lui bogată ca infractor, oamenii legii l-au reţinut, ulterior, procurorii cerând arestarea preventivă pentru Bogdan D. iar judecătorii au admis solicitarea. În timpul cercetărilor, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti au cerut efectuarea unei expertize psihiatrice, având în vedere că inculpatul era minor şi aşa prevede legea în acest caz.

Specialiştii au ajuns la concluzia că tânărul nu a avut discernământ când a comis faptele. Prin urmare având în vedere multitudinea de infracţiuni comise, două dintre ele cu violenţă, anul acesta, procurorii au solicitat Judecătoriei Piteşti internarea nevoluntară a lui Bogdan D., motivând că acesta este un pericol pentru cei din jur dar şi pentru propria-i persoană, putând să îşi facă rău singur.

Au respins internarea

În timpul procesului,magistraţii au cerut să fie efectuată o nouă expertiză psihiatrică, ceea ce s-a şi întâmplat. Pentru a două oară, medicii au confirmat că tânărul necesită tratament psihiatric. Chiar şi în aceste condiţii judecătorii nu au putut fi convinşi că internarea nevoluntară este cea mai indicată măsură în privința tânărului.și că în acest fel nu putea să îşi facă rău singur, dar nici altor persoane. Conștienţi totuşi că este vorba de un om bolnav care necesită ajutor de specialitate, au dispus să se ducă să urmeze un tratament, în caz contrar va fi internat obligatoriu! Ce garanţii au magistraţii că Bogdan D, se va duce singur la Secţia de Psihiatrie şi va cere să fie internat? Niciuna! Să sperăm măcar, că nu va comite alte fărădelegi!

Ce spune sentința

Iată mai jos minuta şentinţei, cum a fost publicată pe portalul Judecătoriei Piteşti. „În temeiul art. 247 şi 248 Cod procedură penală: Respinge ca neîntemeiată propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, formulată în dosarul nr. 2306/P/2018 privind internarea medicală provizorie nevoluntară a suspectului D. B..

În temeiul art. 245 Cod procedură penală: Dispune obligarea provizorie la tratament medical a suspectului D. B. până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. În temeiul art. 566 Cod procedură penală: O copie a prezentei încheieri împreună cu o copie a raportuluide expertiză medico-legală psihiatrică nr. 248/A1/20.08.2021 se va comunica Direcţiei de Sănătate Publică Argeş care va comunica de îndată suspectului unitatea sanitară la care urmează să efectueze tratamentul. Atrage atenţia suspectului D. B. că, în caz de nerespectare a măsurii luate, se va dispune internarea medicală. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală: Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu, avocat Amza Florina Olivia, în cuantum de 313 lei, conform împuternicirii pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2173/2021, va fi achitat din fondurile Ministerului Justiţiei. În temeiul art. 246 alin. 7 şi art. 248 alin. 8 Cod procedură penală: Cu drept de contestaţie în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu azi, 24.08.2021”.

Când poate fi dispusă internarea nevoluntară

Potrivit articolului 55 din Legea 487/2002, o persoană poate fi internată prin procedura de internare nevoluntară numai dacă un medic psihiatru abilitat hotărăște că persoana suferă de o tulburare psihică și consideră că: a) din cauza acestei tulburări psihice există pericolul iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane; b) în cazul unei persoane suferind de o tulburare psihică gravă, neinternarea ar putea antrena o gravă deteriorare a stării sale sau ar împiedica să i se acorde tratamentul adecvat.
Internarea nevoluntară se realizează numai în spitale de psihiatrie care au condiții adecvate pentru îngrijiri de specialitate în condiții specifice.
M.Sandu


Acest material este proprietatea site-ului curier.ro şi poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afişarea link-ului către articolul din site-ul curier.ro.

Citiți, de asemenea, pe curier.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.