Un accident a avut loc ieri dimineaţă pe autostrada Bucureşti Piteşti, la kilometrul 110. Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, aflat la volanul unui Renault, s-a răsturnat cu maşina. În urma impactului a suferit două amputări de falange. Deşi în maşină cu el se afla şi un adolescent, în vârstă de 17 ani, acesta din urmă a scăpat nevătămat. De bucurie că este teafăr, adolescentul a avut o cerere neobişnuită la poliţiştii care făceau cercetările la faţa locului.
Accidentul a avut loc dimineaţă la ora 5,45, la kilometrul 110 de la A1. Adrian T., de 20 de ani, din Piteşti conducea un Renault şi a vrut să intre în spaţiul de servicii, acolo unde este un restaurant. Se pare că a ieşit din A1 virând şi a ajuns la spaţiul verde acolo unde a lovit bordura. Din bordură, Renaultul a fost proiectat într-un stâlp, apoi s-a răsturnat. Conducătorul auto nu era singur în maşină, pe locul din dreapta fiind un prieten, în vârstă de 17 ani.
În urma impactului, şoferul a suferit multiple leziuni. Acesta avea mai multe fracturi la mâna stângă şi amputarea falangelor la două degete, dar şi leziuni la faţă. Tânărul a fost preluat de un echipaj medical, fiind transportat la spital. În timpul cercetărilor efectuate de poliţiştii A1 s-a constatat că şoferul consumase alcool, având o concentraţie mică, respectiv 0,12 mg/l de alcool. Adolescentul în vârstă de 17 ani care se afla în maşină, a scăpat nevătămat. Acesta a stat o vreme la locul accidentului, timp în care poliţiştii au făcut măsurători, iar pompierii au asigurat măsurile specifice pentru prevenirea incendiilor apoi a mers la poliţişti şi le-a cerut să-l ducă acasă, motivând că nu are cu se să ajungă. M.Sandu