- Vizită de lucru, la Spitalul Judeţean!
După ce în presa online au apărut informaţii cum că lucrările la noul corp din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti nu se fac aşa cum ar trebui, ieri conducerea Consiliului Judeţan Argeş, finanţatorul proiectului, a făcut o vizită pe şantier. S-a constat că lucările sunt în grafic, construcţia fiind în stadiu avansat de finalizare.
Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu, s-a întâlnit pe şantierul de la Spitalul Judeţean de Urgenţă cu managerul, Adriana Molfea, directorul medical, medicul primar Ștefan Costin, și cu reprezentanții firmelor de construcție (asocierea de firme SC Star Trading IMPEX SRL – SC Zeus SA – SC Valah Construct Grup SRL) și proiectare (firma Eurocerad). „Ne-am întâlnit cu reprezentanții constructorului, proiectantul, dirigintele de șantier și conducerea unității sanitare. Lucrările sunt avansate, depășind deja pragul de 99%, dacă ne referim la structura de rezistență, și 80% la zidărie. Este o investiție de 85.213 mii lei și are ca termen de finalizare primăvara anului viitor. Această investiție este realizată 100% din banii Consiliului Județean Argeș. Spitalul Județean de Urgență Pitești are nevoie de acest corp nou de clădire care va avea 120 de paturi. O parte din secțiile din corpul vechi se vor muta în noul corp, dar vom avea și secții noi. Saloanele vor avea doar 2, 3 paturi și grup sanitar propriu. Pentru spitalul județean, Consiliul Județean Argeș mai are în implementare, în diferite stadii, încă trei proiecte, două pe fonduri europene – Extinderea şi dotarea Ambulatoriului integrat și Extindere și dotare spații urgență și amenajări incintă și unul pe PNDL – Consolidarea și reabilitarea Spitalului Județean de Urgență Pitești, care sunt strâns legate între ele. Practic, după reabilitare și clădirea veche va arăta ca aceasta.”, a declarat dl. Marius Nicolaescu, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș.
Lucrările au termen de finalizare 2022
Din întreaga investiție, în valoare de 85.213 mii lei, 36.882 mii lei (cu TVA inclus) reprezintă valoarea pentru construcții – montaj (C+M), iar 32.385 mii lei reprezintă dotările cu aparatură/echipamente medicală, mobilier medical și general. Lucrările au început în martie 2020 și au ca dată de finalizare primăvara anului 2022. Noul corp de clădire va avea un regim de înălțime S+P+4. Investiția mai presupune realizarea unei gospodărie de apă, amenajări exterioare, rețele noi de utilități pentru: energie electrică, fluide medicale, apă și canalizare, rețea hidranți exteriori și interiori, rețea telecomunicații.
Ca organizare funcțională, clădirea va avea un nivel subteran în care vor fi amplasate spațiile tehnice aferente construcției, trei adăposturi ALA (apărare locală antiaeriană, adăpost de protecție civilă executat la subsolurile construcțiilor) și o zonă destinată prosecturii, iar pe cele 5 niveluri supraterane ale clădirii se vor amenaja secții medicale transferate din clădirea principală a spitalului și un bloc operator, respectiv: ● La parter: secția Chirurgie plastică și Arși ● La etajul 1: secția de Chirurgie vasculară ● La etajul 2: Blocul operator (cu Săli de operație chirurgie plastică, electrofiziologie și chirurgie cardio-vasculară) ● La etajele 3 și 4 secția Cardiologie.
Stadiul lucrărilor: ● Structura de rezistență – realizată într-un procent de 99 % ● Zidărie – 80 % ● Tâmplărie exterioară – 95 % ● Termosistem – 25 % ● Tencuieli interioare – 10 % ● Termohidroizolație acoperiș – 30 % ● Instalații electrice curenți tari – 50 % ● Instalații termice – 30 % ● Instalații sanitare – 20 % ● Rețele exterioare – 10 % ● Utilaje și echipamente – 20 % M.S.