S-a stabilit câștigătorul secțiunii 4 al Autostrăzii Sibiu – Pitești

0



Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că a desemnat câştigătorul pentru proiectarea şi execuţia secţiunii 4 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti.
„Vineri, 03.09.2021, la o distanţă de 6 luni de la prima desemnare a câştigătorului, urmare depunerii de contestaţii şi plângeri, atât la CNSC, cât şi la Curtea de Apel Bucureşti, CNAIR a finalizat procesul de reevaluare a ofertelor dispus de CAB prin Hotărârea Civilă nr. 1230/2021 din data de 08.06.2021 pronunţată în Dosarul nr. 2548/2/2021. Ofertantul desemnat câştigător a rămas SC Porr Construct SRL, cu preţul de 1.678.873.121,77 lei, fără TVA”, precizează CNAIR, într-un comunicat remis vineri.
În 5 ani trebuie să fie gata
Durata contractului este de 60 de luni, din care 16 luni perioada de proiectare şi 44 luni perioada de execuţie a lucrărilor. Perioada de garanţie a lucrărilor este de 60 de luni. Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru construcţia Autostrăzii Sibiu – Piteşti, Secţiunea 4: Tigveni – Curtea de Argeş, în lungime de 9,86 km. Una dintre lucrările principale ce urmează a fi realizate în cadrul acestui contract este construcţia unui tunel cu o lungime de 1.350 de metri.

„Semnarea contractului de achiziţie publică va fi posibilă după expirarea din nou a perioadei de depunere a eventualelor contestaţii şi, respectiv, după soluţionarea tuturor contestaţiilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire”, a mai precizat CNAIR.