Echipa Salvamont Argeș a anunțat decesul lui Alexandru Halibei, unul dintre cei mai vechi salvatori montani din țară. Anunțul a fost făcut de reprezentanții instituției pe pagina de facebook a instituției.
”Echipa Salvamont Argeș este mai săracă de astăzi! După ani buni în care a dovedit prețuirea sa pentru natură și a scos mereu la iveală dorința lui de a face bine semenilor, Alexandru Halibei a plecat dintre noi să reîntregească echipa de salvatori îngeri care şi din ceruri, continuă să vegheze crestele munţilor. Sașa, așa cum era cunoscut de toată lumea, era un om plin de modestie și un prieten adevărat, fiind printre cei mai vechi salvatori montani din Argeș și din țară. A avut nenumărate ascensiuni pe vârfuri mari din Europa și nu numai. Moartea sa ne-a şocat şi întristat profund pe toți cei care l-am cunoscut.
Suntem alături în această perioadă de familia îndurerată. Drum lin Prieten drag!” este mesajul postat pe pagina de facebook a Salvamont Argeș. M.D.