Doi jucători incerți
Andrei Prepeliță, antrenorul echipei FC Argeș, nu știe dacă va putea conta la meciul cu Academica Clinceni pe doi dintre jucătorii de bază. Este vorba de atacantul Ahmed Said care s-a accidentat la antrenamentul de dinaintea partidei cu FC U Craiova, din runda precedentă, și de mijlocașul Alexandru Ișfan care a fost înlocuit la pauza partidei cu oltenii: ”Nu avem suspendări înaintea acestui meci, dar avem jucători incerți. Said are problema de dinaintea meciului cu Craiova și nu știm dacă putem conta pe el. Sperăm să-l recuperăm și pe Ișfan”.
Nu face calcule pentru play-off
Tehnicianul grupării din Trivale nu se gândește în acest moment la intrarea în play-off: ”Campionatul este la început și nu avem o diferență așa de mare încât să fim liniștiți. Am început sezonul mai greu, dar mentalitatea trebuie să fie totdeauna de învingători. Trebuie să muncim la dfel ca și până acum, să adunăm puncte. Nu fac calcule de play-off pentru că nu este timpul să facem” a spus Prepeliță la conferința de presă premergătoare partidei cu Academica Clinceni.
Trei meciuri în șapte zile
FC Argeș are un program destul de încărcat în următoarea săptămână, alb-violeții urmând ca în decurs de o săptămână să dispute trei partide. După jocul de duminică, cu ilfovenii, piteștenii se vor pregăti pentru partida cu FC Botoșani, din 16-imile Cupei României, meci programat miercuri, de la ora 15.00, pe stadionul Nicolae Dobrin. După jocul cu moldovenii, piteștenii vor întâlni sâmbătă, de la ora 17.00, pe propriul teren, pe Chindia Târgoviște, în runda cu numărul 10 din Casa Liga 1.M.D.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525