A căutat căruța și calul două zile și două nopți!

0



Zeci de cetăţeni, poliţişti, jandarmi și pompieri au format echipe de căutări pentru găsirea unui bărbat, în vârstă de 44 de ani, dispărut de acasă, din comuna Buzoeşti, vineri. A fost găsit teafăr, ieri, la prânz. Acesta s-a rătăcit fiind beat şi a colindat două zile şi două nopţi prin păduri şi câmpii. Când a fost găsit, nici măcar nu mai ştia unde se ducea sau de unde venea! 


Sâmbătă, poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizaţi de dispariţia lui Iliuş Garlea, de 44 de ani, din comuna Buzoeşti. Cea care a cerut ajutorul oamenilor legii este nepoata, în vârstă de 16 ani, a bărbatului. Adolescenta a povestit că acesta a plecat de acasă vineri după-amiază, cu calul şi căruţa, dar nu a mai revenit la domiciliu. Soţia bărbatului se temea de ce e mai rău. Vineri seara ea fusese sunată de Iliuş, care i s-a plâns că a rătăcit drumul, că se află într-o zonă cu lacuri multe şi nu ştie nici unde-i sunt calul şi căruţa. Era beat! Rudele l-au căutat şi au găsit atelajul şi animalul pe raza comunei Recea, dar omul parcă intrase în pământ. Au fost formate echipe de căutări, participând 20 de poliţişti, jandarmi, pompieri, cetăţeni şi autorităţi locale. Pompierii au mers la căutări cu barca, pe lacurile din Recea dar şi cu camera de termoviziune.
De asemena, reprezentanţii asociaţiei Rescue 4X4 s-au alăturat echipelor, venind cu maşini de teren, care puteau parcurge zone mai puţin accesibile, şi cu drone.

A pierdut căruța și a vrut să o caute

Oamenii legii au stat de vorbă cu mai mulți localnici şi au refăcut traseul parcurs e bărbat până în momentul în care s-a rătăcit. Acesta a fost văzut cu căruţa la Buzoeşti, la Izvoru şi la Popeşti. Potrivit localnicilor, ultima dată acesta se îndrepta dinspre Izvoru către Recea. Ieri, după-amiază, Iliuş Garlea a fost găsit pe un câmp, în comuna Recea. Omul le-a declarat oamenilor legii că a coborât din căruţă să se „uşureze”. Afară era noapte şi când s-a întors, atelajul dispăruse. A pornit să-l caute, însă, nu numai că nu l-a găsit, dar s-a şi rătăcit. Ieri, era atât de afectatt încât nu a ştiut că spună unde a plecat de acasă, nici de unde se întorcea. A povestit că a dormit pe câmp şi a băut apă din fântâni. Ieri s-a întors cu bine acasă, dezorientat şi speriat de experienţa trăită. M.S.