FC Argeș Basketball, pe locul 2 la Memorialul „Antonio Alexe”

0



Sala Sporturilor din Oradea a fost gazda unei noi ediții a Memorialului „Antonio Alexe”, un turneu amical care a avut în acest an a avut la start trei participante: CSM Oradea, FC Argeș Basketball și Rilski Sportist, vicecampioana Bulgariei.


În prima zi a competiției, CSM Oradea a învins-o la limită, 70-69, pe Rilski Sportist, asigurându-și astfel prezența în finală. Vicecampioana Bulgariei a suferit încă o înfrângere împotriva lui FC Argeș: 69-71. Astfel în ultimul act al Memorialului Antonio Alexe s-au întâlnit cele două echipe românești. Finala a fost câștigată de către orădeni care s-au impus cu 67-62 în fața argeșenilor.

De la egal la egal cu vicecampioana

Chiar dacă au evoluat fără Mladen Jeremic, Ilari Seppala și Goran Gajovic, argeșenii au avut multe momente în care au fost egalii vicecampioanei României. În cele din urmă, trupa pregătită de Cristian Achim a reușit să se impună la o diferență de cinci puncte: 67-62. Principalii marcatori ai învingătoarei au fost: Alex Gavrilovic (16 puncte, 16 recuperări), Cătălin Baciu (12 puncte, 6 recuperări) și Dovis Bickauskis (10 puncte, 6 pase decisive). De la argeșeni s-au remarcat: Tudor Gheorghe (18 puncte, 5 pase decisive), Nikola Jevtovic (16 puncte, 8 recuperări) și Toarlyn Fitzpatrick (10 puncte, 8 recuperări). M.D.