141 de elevi cu COVID și 124 de clase în on-line

0



Numărul de îmbolnăviri cu COVID în învățământul argeșean continuă să crească pe zi ce trece, în ciuda faptului că primii elevi infectați cu virusul se întorc deja la școală după perioada de carantină.


Astfel, ieri la prânz existau 141 de elevi confirmați cu COVID, 39 de profesori aflați în online și 11 cadre auxiliare infectate. Totodată numărul de clase care au oprit activitatea fizică și au intrat în online a ajuns la 124, în timp ce numărul de elevi care învață online din cauza COVID a ajuns la 3197. Acestora li se adaugă și 19 clase care sunt online din alte cauze decât coronavirusul (neterminarea lucrărilor de consolidare și iginenizării), cu una mai mult decât la începutul anului, fiind vorba de o clasă de la Școala Merișani. Situația a crescut alarmat cu toate cazurile COVID și în comparație cu luni, prima zi a acestei săptămâni. Astfel, acum două zile în Argeș erau 118 elevi îmbolnăviți cu COVID, 32 de profesori și 9 cadre auxliare infectate, 108 clase cu 2733 de elevi trimiși acasă să învețe din cauza infectărilor. S.M.