Miercuri seară, în Piața Vasile Milea, a avut loc deschiderea oficială a Campionatului Mondial de Maraton Kaiac-canoe (juniori și tineret).
Competiția se va desfășura până duminică, la Baza Nautică Bascov-Budeasa și va reuni la start peste 600 de participanți din 33 de țări.
La festivitatea de deschidere au fost prezenți reprezentanții Consiliului Județean Argeș, primarii din localitățile partenere evenimentului – Pitești, Bascov, Budeasa, Mioveni – și Thomas Konietzko, Vicepreședintele Federației Internaționale de Kaiac-Canoe, Ion Bîrleanu, președintele Federației Române de Kaiac-Canoe și Ruud Heijselaar, președintele Comitetului Tehnic din partea Federației Internaționale de Kaiac-Canoe. Organizarea acestui campionat de talie mondială în județul Argeș reprezintă o oportunitate excelentă de promovare a județului la nivel internațional. De asemenea, prezența numeroaselor delegații străine în Argeș constituie un avantaj și din punct de vedere turistic și economic.
Trei sportivi argeșeni în concurs
CSM Pitești va fi reprezentat la această competiție de frații Victor și Adrian Stepan, recent vicecampioni mondiali de juniori, dar și de Ștefan Costache. Gheorghe Din, antrenorul celor trei sportivi, are așteptări mari de la elevii săi la concursul de la Bascov-Budeasa, în special de la frații Stepan care acum o lună și jumătate au cucerit argintul şi bronzul la Campionatul Mondial pentru juniori și U23 de la Montemor-o-Velho( Portugalia). Programul competiției – Baza Nautică Bascov – Budeasa: Vineri, 1 octombrie: 8.30 – 17.50 Sâmbătă, 2 octombrie: 8.15 – 18.10 Duminică, 3 octombrie: 8.45 – 16.30. M.D.