În aceasta luna, în ziua a sasea, pomenirea Sfântului maritului Apostol Toma, numit Geamanul.
Acesta propovaduind cuvântul lui Dumnezeu, la midieni, la parti, la persi si la indieni, a fost închis de Smideu împaratul, caci crezu printr-însul Uazan fiul sau si Tertia femeia lui, Migdonia si Narca. Drept aceea l-a si dat pe mâinile a cinci ostasi, care suindu-l într-un munte, l-au junghiat cu sulitele, si asa s-a petrecut în Domnul.
Tot în aceasta zi, Sfânta Mucenita Erotiida.
Tot în aceasta zi, Sfântul noul mucenic Macarie cel din Chios, în Bitinia, care în Brusa a marturisit, împroscat fiind mai întâi cu pietre; în urma de sabie s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Inochentie, Mitropolitul Moscovei, Iluminătorul aleuţilor şi Apostol pentru America.
Sf. Inochentie, Mitropolitul Moscovei, Iluminătorul aleuţilor şi Apostol pentru America, (cu numele real Ioan Popov-Veniaminov), s-a născut în 26 august 1797, în satul Anginsk, dioceza Irkutsk, în familia unui paracliser. Băiatul şi-a terminat studiile foarte devreme şi la vârsta de şapte ani citea Apostolul în biserică. În 1806 familia l-a dat la Seminarul din Irkutsk. În 1814, noul rector a considerat că ar fi mai bine să schimbe numele de familie ale unor studenţi. În 13 mai 1817 a fost numit diacon al Bisericii Bunavestire din Irkutsk iar în 18 mai 1821, a fost hirotonit preot.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525