Sâmbătă seara, în jurul orei 22:30, polițiștii de ordine publică din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au făcut semnal de oprire unui autoturism Skoda Octavia condus de un tânăr de 23 de ani, din Schitu-Golești. Tiberiu D. a tras pe dreapta, dar imediat cum a oprit, a deschis portiera şi a rupt-o la fugă în zona unui teren viran limitrof străzii.A fost prins de poliţişti, fiind dus la sediu pentru audieri. Acolo oamenii legii au dorit să afle ce motiv avea tânărul să se sustragă controlului. L-au testat şi au aflat! După ce a suflat în etilotest aparatul indica o valoare de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului. M.S.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525