- FC Argeș II – Unirea Bascov 0-1 (0-0) A marcat: Năstăsoiu (min.50)
FC Argeș II și Unirea Bascov s-au întâlnit acum câteva zile în etapa cu numărul 8 a seriei a IV-a a Ligii a III-a. Derby-ul județean disputat la baza sportivă Albota a fost câștigat de bascoveni care s-au impus cu 1-0.
Prima repriză a fost foarte echilibrată, dar cu puține ocazii de gol. Unirea Bascov putea deschide scorul cu zece minute înainte de pauză când Bălan a trimis cu capul în transversală. Oaspeții au deschis scorul la puțin timp după revenirea de la cabine prin Sebastian Năstăsoiu care trimis în plasă după ce fundașul Ionuț Oprescu nu a mai alergat după adversar crezând că este offside. După primirea golului, FC Argeș II a încercat să restabilească egalitatea, însă puștii lui Constantin Schumacher nu au reușit să-și creeze mari ocazii de gol. Șutul lui Mario Mitoi, respins în corner de un fundaș bascovean, a fost cea mai mare oportunitate a piteștenilor de a restabili egalitatea. În urma acestui rezultat, FC Argeș II a rămas pe locul 9, cu cele 4 puncte, adunate în 8 etape, iar Unirea Bascov a urcat pe locul 7, cu cele 9 puncte, strânse însă în 7 runde.
Caseta tehnică:
FC Argeș II: Bucur – Mălin(cpt), I. Oprescu, Ciuciulete, Dobra – R. Ene, Dinoci(min.60 Tobias), Curescu(min.77 Drugan), V.Tudor – Mitoi, G. Oprescu(min.46 Miu). Antrenor: Constantin Schumacher.
Rezerve neutilizate: Frumuzache, Crivăț, Tecuceanu, Stoian.
Unirea Bascov: C. Gheorghe – Gallo (cpt), Linte, Dumitrache, Bălan(min.63 Asadi) – Niță(min.90 Chircioagă), Mierlea(min.63 Mitre), Gheoroae(min.73 Mihalcea), Iordache – Vasilescu(min.63 Tănase), Năstăsoiu. Antrenor: Adrian Dulcea
Rezerve neutilizate: Cîrstea, Butac, Puică, Pîrvu.
Cartonașe galbene: G.Oprescu, Drugan / Mierlea, Năstăsoiu
Arbitru: Cristina Trandafir(București) / A1: Mihaela Țepușă(Buzău) / A2: Nicolas Spînu(București)
Observatori: Nicolae Nuță(Ploiești), Vasile Jarca(București).
Meciul văzut de antrenori
Adrian Dulcea: ”Reglăm lucrurile din mers”
Adrian Dulcea, antrenor Unirea Bascov: ”O victorie importantă pentru noi. Veneam după o perioadă cu multe frământări. Suferim din cauza faptului că nu avem finanțare în perioada asta. Am schimbat lotul de jucători în ultima perioadă, am renunțat la jucătorii cu experiență și am rămas numai cu tineri și foarte tineri, fără experiență, fără un grad de instruire foarte ridicat. Încercăm să reglăm lucrurile din mers. Țin să-l felicit pe Schumi pentru ceea ce face. Știu cât de greu e să încropești o echipă din jucători fără experiență, jucători foarte tineri care joacă inclusiv în competițiile de juniori. Este o muncă titanică și îi doresc multă baftă pe viitor”.
Constantin Schumacher: ”Am luat un gol prostesc”
Constantin Schumacher, antrenor FC Argeș II: „Îi felicit pe copii pentru că au alergat cât au putut. Acum 48 de ore au avut încă un meci pentru a rămâne pe primul loc la juniori. Încă sunt copii și se vede lipsa lor de experiență. Am luat un gol prostesc. Trebuie să învățăm din lucrurile astea și sperăm să nu mai repetăm aceleași greșeli,. A fost un gol luat pe o greșeală de marcaj, lipsă de atenție și lucrurile astea te costă. Am jucat cu o echipă cu jucători cu mult mai mare experiență decât noi. Mai bine pierdeam meciul cu 5-0 decît să luăm gol dintr-o prostie. Sper ca în următoarele meciuri să arătăm din ce în ce mai bine”. M.D.