Reprezentanții SC Apă Canal 2000 S.A au descoperit alte branșamente ilegale la rețeaua de apă, în Piteștui și Bascov. Cei care au făcut astfel de instalații clandestine, foloseau apa furată pentru irigarea de solarii, livezi, grădini de legume. Un agent economic, care avea ca obiect de activitate spălarea de covoare, avea de asemenea, branșament clandestin. M.S.
Pentru stoparea acţiunilor de consum fraudulos de apă şi deversări în reţeaua publică de canalizare, fără contract de prestare a serviciului, echipele de control ale S.C. Apă Canal 2000 S.A. continuă verificările pe strada Baloteşti din municipiul Piteşti, pe strada Glâmboc Vale din comuna Bascov, dar şi în alte cartiere şi localităţi.
Astfel, în zilele de 18, 19 şi 22 octombrie 2021, prin mijloace specifice de detecţie şi săpătură, au fost identificate şi dezafectate trei branşamente clandestine pe strada Baloteşti din municipiul Piteşti, care erau utilizate atât pentru consum menajer, cât şi pentru irigatul plantaţiilor (livezi, solarii, grădini de legume, viţă de vie, etc.).
Toţi utilizatorii vor achita către S.C. Apă Canal 2000 S.A. cantităţi suplimentare de apă şi canalizare, calculate în sistem pauşal, retroactiv, vor suporta contravaloarea lucrărilor de desfiinţare a branşamentelor clandestine, riscând de asemenea şi dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
De asemenea, la data de 20 octombrie 2021, Serviciul Control al S.C. Apă Canal 2000 S.A. a identificat şi alte neconformităţi, de această dată în ceea ce priveşte utilizarea serviciului de canalizare: utilizatori persoane fizice şi juridice care deţineau racorduri de canalizare fără contract, dar şi alte surse proprii de apă, necontorizate, fără contract încheiat cu operatorul de canalizare. Dintre acestea, pentru exemplificare, pe strada Glâmboc Vale din comuna Bascov a fost identificat un utilizator care folosea apa în alte scopuri decât cel declarat în contract, în sensul că, în conformitate cu contractul, apa trebuia folosită în scop menajer şi în realitate deservea activitatea economică de „spălătorie de covoare‟. La aceeaşi locaţie s-a identificat şi o sursă proprie de apă nedeclarată şi necontorizată, agentul economic deversând astfel apele uzate provenite de la spălătorie în reţeaua de canalizare fără contract încheiat în acest sens. Utilizatorul menţionat va achita către S.C. Apă Canal 2000 S.A. o cantitate suplimentară de canalizare, calculată în sistem pauşal conform profilulului de activitate, retroactiv şi va suporta contravaloarea apometrului ce va contoriza forajul.
Consumurile ilegale de apă pot fi sesizate pe adresa de e-mail contact@apa-canal2000.ro sau la Ghişeul Unic al S.C. Apă Canal 2000 S.A. din Piteşti, Bd. I.C. Brătianu, nr. 24A, urmând a fi verificate şi tratate conform prevederilor legale în vigoare, anunță SC Apă Canal 2000 S.A.